Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Eu sunt paznicul morților

Eu sunt paznicul morților

1 min lectură·
Mediu
Eu sunt paznicul morților.
Păzesc morții din morminte.
Am grijă să putrezească firesc
Și să fie înmormântați
Cu picioarele înainte.
De crucile de lemn nu sunt răspunzător.
Iarna le fură unii pentru focul căminelor lor.
Însă pentru cruci de piatră sau de marmură
Îmi dau viața toată, deși niciodată
Nimeni nu le-a luat.
Piatra și marmura sunt scumpe numai la tăiat
Și la transportat. Amândouă sunt grele
Și se cântăresc în bani.
Trebuie aduse din munte.
Se taie greu și nu ard.
Câteodată mă roagă să le trag clopotul.
Spun că este singurul ce îl mai aud.
Și o fac fără plată. A! Le crește iarba.
Mormintele lor se confundă cu apa.
Valuri verzi alandala se ridică
De nu mai vezi crucea pe criptă.
Dar am o sapă de fier.
O înalț spre cer în verde crud o cobor
Și pământul devine ușor, răcoritor
Peste mormintele lor.
Eu îi iubesc necondiționat.
Sigur ei au aflat, deoarece îmi dăruiesc
Lumânări la morminte, lemnul de cruci
Uneori mă omenesc cu pomană
De haine, de mâncare și muncă cu plată,
Căci sunt singurul ce știe să sape
Groapă adâncă.
Eu sunt paznicul morților.
Păzesc morții din morminte.
012.513
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
194
Citire
1 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

Nincu Mircea. “Eu sunt paznicul morților.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/187813/eu-sunt-paznicul-mortilor

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@aneleAANELE
nu mi-a placut decat un singur vers
\"Câteodată mă roagă să le trag clopotul\"
in rest este un text slab dar ideea este buna
sugerez sa incerci un poem ceva mai scurtutz cu versuri mai puternice si pe aceeasi idee
0