Poezie

Mirosul lumii noastre

1 min lectură·18 mai 2006

Mediu

Mirosul lumii noastre pute.

Se lasă greu. Un stârv.

Își împrăștie din gunoi

Elixirul amăgitor.

Secolul în care trăim, deși începe,

Deja moare. Patimi și suferință

Îl împresor neînțelese ca un nor de ploaie.

Lumea e o cameră cu ferestre mici,

În care raza de soare nu intră.

Ziua o măsurăm în ore, minute și clipe.

Alergăm ca niște sportivi fără medalii,

Ce se visează campioni.

Prea multă noapte petrecem pentru a visa.

Prea puține zile pentru o viață.

Îndeajuns nu avem cuvinte pentru a spune

Și insuficiente anotimpuri pentru a trăi.

Sfârtecăm carnivori și ierbivori

Cu aceeași dinți natura devorând-o.

Ne lipsesc doar organele cu care să consumăm lumină

Și acelea cu care să iubim.

În rest doar năștem, trăim și murim,

Ca și cum am fi ecoul

Strămoșilor noștri.

012.631

Despre aceasta lucrare

Autor: Nincu Mircea
Tip: Poezie
Cuvinte: 131
Citire: 1 min
Versuri: 23
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Nincu Mircea. “Mirosul lumii noastre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/183308/mirosul-lumii-noastre

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

F-

F-florian stoian -silișteanu✓18 mai 2006

Bătrâne am adus cu mine la drum prin poemul tău un prieten.Prietenul meu se nu mește Întâmplare. Este un domn. Am citit împreună textul.Neștiind prea multe despre lume nu bat palma cu critica. Vreau și reușesc iată să-ți spun că există idee în textul acesta și că el ar fi putut face zgomot dacă ar fi fost pus la țol într-o manieră ceva mai personală...să fi povestit ca și când nu ai fi vrut să scrii un poem ci ca și atunci când ai fi povestit lumii...cu emoție cu teamă cu bărbăție.....te salut cu amiciție și frăție