Poezie

Evanescență

1 min lectură·6 noiembrie 2026

Mediu

M-am văzut bătrân.

Dar nu m-am văzut ca și cum

m-aș fi visat ori ca atunci când

îți închipui cum ai să fii

într-un alt viitor ce îți

crește ție din gând.

M-am văzut bătrân când

mă priveam în oglindă.

Era într-un târziu în care

mă afundasem, ca în pământ,

Rădăcina unui copac crud

Ce voia să-mi aparțină

În rărunchi crescând.

Pe frunte, sprâncenele, încovoiate,

atârnau ca pânzele de corăbii

care, de vânturi umflate,

păreau că sunt săbii.

Sub ochi, purtam burți de broaște țestoase

umflate de soare, în frânghii legate,

cărora le putrezea carnea unde

piereau lipsite de ape.

Sub streașina ochilor, uscatele frunze,

înroșite aripi, rupte de pe ramuri difuze,

înfundau jgheaburi ce-ar fi trebuit

să adune ape din cerul

plin de granit.

Acolo, Luna ce, asemenea mie,

mă privea închipuită-n vedere

își reflecta umbră obidă

din înalt și cădea.

La fel de bătrân ca ea, imaginându-mă

atunci când m-am privit în oglindă,

în chipul pe care-l vedeam

eram altcineva.

001

Nincu Mircea. “Evanescență .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14206683/evanescenta

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.