Poezie
Îndumnezeire
1 min lectură·
Mediu
În noi, în carnea noastră,
Purtăm sufletul celor care vor,
Precum sâmburii pădurilor
Și ca în cerul îngerilor,
Să le crească infinit
În interior un alt
Nesfârșit decor.
Aici nu ne aparținem vederii
Sau a imaginatei ei întinderi!
Nu suntem nici umbra luminii
Pe care o purtăm în ființă!
Ci dorință de a deveni altceva
Decât picătura de sânge unde
Inimii îi place să stea.
O cădere cât o înălțare întinsă
Între aripile cu care este cuprinsă
Nesfârșirea străbătută de maluri
Între care se răsucește
Piruetând valuri.
Carnea mea, unde sunt îngropați
Strămoșii, părinții, bunicii este
Mormântul în care copiii mei
Mă vor îngropa visând
Copii ce devin zei
Sau ferestre.
00577
0