Poezie
Diluviu
1 min lectură·
Mediu
Fiecare strop al ploii cântărește
În mâna lui Dumnezeu cât un univers.
Unul care cade din nori și se lovește
De pietre, de margini și de sori
În ritmate cântăriri de vers.
În fiecare strop este o lume.
Lumea care rămâne în sine din
Ceea ce crește de fiecare dată când
Își zdrobește sieși celestul infirm.
Golul arborat în culoarea luminii
Ce flutură lucind în priviri tuturor
Spre a aminti că în pântec poartă
Golul următor al celuilalt gol.
Ploi ale ploilor ce plouă în sine.
Stropi ce zvâcnesc în inimi când
Prin diluvii ruginesc curgând.
00622
0
