Poezie
Întrupare
1 min lectură·
Mediu
Nu carnea e trupul în care murim,
Ci e trupul mort în care trăim.
Trup de cer, de-al adâncului,
Al visării, de imagine unde
Când privim, când atingem,
Când dormim, când iubim,
Nouă din noi pe noi ne lipsim.
Gust divin al golului care
Crește și ne umple cu soare.
Întuneric unde așteptăm
Mirarea pe care o așezăm
Ca fereastră într-un perete
Înălțat să ne apere
De alte regrete.
Parfum al frunzei purtate
De vânt prin amintiri uitate
Pe care îl adunăm și-l adulmecăm
Ca pe cărți pentru că în carnea lor
Înaripate plutesc următoarele
Idei ale lumii imaginare.
Rădăcini înflorind în ferestre.
Lumină a zilei ce urmează
Să creioneze forma de bază
A umbrei pe care o țeasă
Peste podeaua din casă.
Un paing ce visează întinderi
De pânze în care înfrunzesc
Stoluri împietrite de gâze.
Suntem timpul ruinei
Unde carnea zvâcnește
Ca stoluri de stele
În sticla ferestrei.
04932
0
Ș