Poezie
Natală
1 min lectură·
Mediu
Sunt născut în dolia casei
Cu viermi în urechi
Și în ochi.
Freamătul lor îmi este
Frământarea în care cresc
Dimensiuni ce se prefac
Zgomot și îndestulare
Fiecărui gol mișcat
Din nemișcare.
Îmi scarpin încheietura
Urechii ca să-i desfac
Împletitele umbre
De înaripări solare.
Cu viermii adunați
Din stârvul din dolie,
Agățați în nada undiței,
Îmi ademenesc peștii pe care
Visez să-i împletesc canava
În lumina altei istorii.
Pentru ca din a lor viermuire
Să adun netrăite, risipite imagini
Nemaiîntâlnite, inovatoare
Nesfârșiri pretutindeni
De cuvinte tivite.
În auzul și în privirea unde
Învolburarea lor nu mai moare
Acolo voi deveni ochiul orb care
A uitat cum îi dospea privirea
Și urechea ce nu mai aude
În ecoul care îi creștea
Din gândiri muritoare.
În carnea amintirii din dolia casei
Dintele viermelui roade
Rădăcina luminii.
00624
0