Poezie
Ciutură
1 min lectură·
Mediu
Steaua striga din lumina care o înconjura.
Ascuțită, ca o flamură de fulger, sunetul ei
Pătrundea zvâcnind din carnea inimii
Adâncind tăceri în ființa mea.
O priveam cum se zbate, cum își crește,
Din sine universul în care se risipește.
În ochi îmi altera golul din care
Lacrimile ei aveau să mi se nască.
Mă durea în iris raza ce
O întindea dincolo de vedere.
Era un fel de amintire de sine uitată unde
Întunericul strălucea ca o altă tăcere.
Strigătul stelei, de lumină înconjurată,
Pe care inima mea îl asculta de fiece dată,
Îmi umplea seara cu întrebări și emisfere
Rostogolite cum o piatră prin ceruri
Și un cer prin cerul din stele.
00811
0