Poezie
Fântână
1 min lectură·
Mediu
Faptul că săpăm fântâni în anii când cerul
Inundă pământul cu ape este asemenea
Zilei în care Domnul a creat omul.
Acel atunci când totul era pregătit din efluvii
Iar Dumnezeu a zidit pe om și i-a dăruit
Ființa spre a căuta cu aceleași unghii.
Azi, când nisipul umple adâncul cu sâmburi
De grăunți ce se înrădăcinează ca ființă fântânii,
Mă întreb de ce apa ei mi s-a prefăcut în chip?
Și aprind din lumina lumânării o altă
Lumânare ce arde fără a îi împuțina arderea
În care se ascunde precum o crisalidă în nimb.
Fântânile pe care le-am săpat acum sunt goale.
Secate de apă și de visare, pentru că eu sunt acela
Care le-am băut toate apele lor care le curgeau
În vene ca apusuri întinse prin înserare.
00695
0