Poezie

Fântână

1 min lectură·25 aprilie 2024

Mediu

Faptul că săpăm fântâni în anii când cerul

Inundă pământul cu ape este asemenea

Zilei în care Domnul a creat omul.

Acel atunci când totul era pregătit din efluvii

Iar Dumnezeu a zidit pe om și i-a dăruit

Ființa spre a căuta cu aceleași unghii.

Azi, când nisipul umple adâncul cu sâmburi

De grăunți ce se înrădăcinează ca ființă fântânii,

Mă întreb de ce apa ei mi s-a prefăcut în chip?

Și aprind din lumina lumânării o altă

Lumânare ce arde fără a îi împuțina arderea

În care se ascunde precum o crisalidă în nimb.

Fântânile pe care le-am săpat acum sunt goale.

Secate de apă și de visare, pentru că eu sunt acela

Care le-am băut toate apele lor care le curgeau

În vene ca apusuri întinse prin înserare.

00710

Nincu Mircea. “Fântână.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14179762/fantana

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.