Poezie
Ispitire
variantă
1 min lectură·
Mediu
Șarpele care ne adâncește
dincolo de ceea ce suntem
este privirea care alunecă
peste ceea ce a fost creat
să existe spre a fi privit.
Păcatul lui nu este al adâncirii
în distanța care i se întinde
de-a lungul re-devenirii,
ci în ceea ce devenirea
nu devine spre a rămâne
ca prezență receptată de
atingerea prin care alunecă
în sine, iară, ca o altă vedere
privindu-se unde, în oglindă,
e chipul oglindit din sine.
Umbra care fără vânt se mișcă,
fiindcă soarele îi cade în sine uitând
de adâncirea sa în care, precum șarpele,
prin univers de cer se lasă ademenit
în târâșul prin care mereu curge.
00694
0