Poezie

Uitare

1 min lectură·10 martie 2024

Mediu

Fiecare nume este o culoare, iar prenumele

E ceea ce îi dăruie acea nuanță de zare.

Ce ne facem, însă, când nu ne mai amintim

Culoarea prin care distingem ceea ce suntem?

Pentru că, dacă am uitat ceea ce ne descrie,

Atunci prenumele își pierde adâncul reflecțiilor

Și devine o cordelină întinsă peste mare,

Pod pe ale cărui picioare se sprijină

Din boltuite litere rosturi cu care

Apar zidite culori din neculoare.

De aceea, în această visare, semnificația culorii

E lipsită de existența cu care sunt colorate lucrurile.

Ca atunci când din apă și cuvânt ar fi apărut marea

Dacă am spune apei albastru, iar cuvântului îndepărtare.

Prin urmare, poate că ne înșelăm când asemănăm

Culoarea lor de ieri cu ceea ce au devenit

În amestecul din care ființau în trăiri

De întinse mări în privirile noastre.

Poate că, adesea, uităm mai mult decât

Credem că ne aducem aminte!

Că nu prin numire distingem culoarea căreia,

Adăugându-i puținul nostru dobândim visarea,

Ci doar pentru că, ceea ce colorăm, devine

Zarea unde din noi prin noi ne întindem.

00785

Nincu Mircea. “Uitare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14178660/uitare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.