Poezie

Lunetist

1 min lectură·11 februarie 2024

Mediu

În tranșeul din dreapta prietenii mei așteaptă

Glonțul care să îi izbăvească de viață

Deși cu puști încărcate visează

Că vor fi apărați de speranță.

În tranșeul din stânga alți prieteni așteaptă

Prin lunete privind, atenți la decor,

Dincolo de tot ce este albastru

În inima pasării să țintească.

În mine, ca prin rădăcini, simt un mâine

Care îmi crește din seva lor ce urcă

Încostelându-mă ca seara senină

A unei primăveri interstelare.

Ceva mișcă. O umbră mi se ițește în ochi.

Pe trăgaci îmi așez deștul ca oul în cuib.

Dunga din orizont devine un enorm

Baston de orb ce lovește să vadă.

La fel ca primul cuvânt pe care l-am spus

Glonțului îi înfloresc distanțe de-a lungul

Privirii ale cărei raze mi se desprind

Din crângul ce încă nu a înflorit.

În palmă, ca din piept, din arcul cerului gol

I se dezlipește tăcerea în care vederea

Îmi înșfacă din îndepărtare căderea

Ce, dintr-o ochire, ce devine zarea

În care mă adaug mie și zbor.

00648

Nincu Mircea. “Lunetist.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14177895/lunetist

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.