Poezie
Intuiție
1 min lectură·
Mediu
Din crăpătura gândului, ca dintr-o fereastră,
Priveam cum în jurul pământului rostul cuvântului
Mi se năștea ca din zarea albastră unde în culori
Îmi năvăleau norii și mă împresurau cu fulgere
Cum prima distrugere dintr-un pretutindeni.
Uimirea cu care vedeam, ca dintr-o străpungere,
Mă creștea și mă imaginam un fel de atingere.
Din spațiul ei frământat de așteptare înfloreau
În ochii mei lumini de dinaintea întunericului
Și, în pântecul limbii, cuvinte noi se nășteau
Rostuind numiri ce-mi dau forme adâncului.
Dacă ar fi tăcut lumina sunetul nu ar fi avut
Linii geometrice din care să mi se nască.
În spațiul lui altceva goluri ar fi crescut
Din gândul care îmi crăpa dinainte
De în fereastră ar fi încăput.
00554
0