Poezie
Pântec
1 min lectură·
Mediu
Cerul, ca o tenie,
Se risipea prin intestine
De unde, prin a sa întindere,
Năștea mărunțișuri de gânduri divine.
Ca atunci când golești biblioteca
De cărțile cumpărate de-a lungul vieții
Și descoperi în rafturi vechi spații ce ar fi
Devenit nesfârșiri de ar fi fost altfel umplute.
Utopia dată de puterea visului care renunță
La dimensiunea nebuniei care îl naște,
După care, dacă s-ar fi lăsat dus,
Ca din rădăcina apei înrâurită
În sine din sine întinde
Intestinale tenii
De adâncuri
Albastre.
00729
0