Poezie
Eclozare
1 min lectură·
Mediu
Central în golul din tăcere
E însuși centrul integral.
Un fel de întâlnire plină
Pe care cerul și pământul
O adâncesc subliminal.
Este lovirea în retină
Cu sfori ce trag diseminate
Din inimă bătăi de tină
Pe care întinderea divină
Le edifică prin suflare.
O fugă nu de frică ci
O fugă a ceea ce urmează
Care în sine motivează
Secunda să lovească iar.
Ca o grenadă aruncată
În golul din care explodează.
Doară aci, în centrul plin,
În care dorm toți căpcăunii,
Lovită cu puteri de domn
Între pereți din nou adorm
Chemări care vor deveni
Enormul gol dintr-un nimic
Diform cu care ne aleargă
Spre-a se centra în partea largă
A cerului centrat în palmă.
Frământături de umbre-n iarbă
Întinse înspre orizont
Din raza stelei ce răsare
Spre a apune în uitare,
Ca o răsură oarecare
Purtată de un vânt-visare,
Prin axul cerului enorm
Înfiripat din fir de somn
Lovesc în zid ca într-un tot
Să îmi eliberez din glod
Pământul care mă cuprinde
Visând că zbor și cresc.
00707
0