Poezie
Universăluire
1 min lectură·
Mediu
Dacă universul s-ar auzi explodând
Nu s-ar mai odihni niciodată
Spre a redeveni un mâine
Din tăcerea cealaltă.
Deși, în fiecare infernală tăcere pe care
O preface în alt somn al devenirii,
Vibrează asemenea unui interior
Ce-i crește în golul sfârșirii.
De aceea universul meu îmi adoarme
În celălalt capăt al ne-mai-rostirii
Unde mi se întind răsărindu-mi
Dimensiuni ale adâncirii.
Și, cooptat de tăcerea care îl soarbe
Și-l transformă în vii nesfârșiri,
Din explozia primă învăluie
Staze de universălășluiri.
00926
0