Poezie
Pântec
1 min lectură·
Mediu
Între cuvinte numai noi.
Când tu, când eu fără nume,
Cu priviri purtătoare de umbre
Și pleoape pline de lacrimi
În care marea cu vise
Se îneacă pe sine
În desfășurare.
Între noi numai cuvinte
Din sunete noi nemaiauzite.
Gândul stâlpului în care tinda
Poartă cuiul unde se agață oglinda.
Cine ți-a mai spus despre aceste
Distanțe care, asemenea unor creste,
Le poartă munții pe care doar noi,
Prin încrețire i-am crescut
Ca pe norii ce se adună
Spre a rispi ploi?
Lipsiți de tot ceeea ce suntem,
Când pe tine, când pe mine
Ne învăluie cerul din nou...
Cerul extern și cerul intern
Dezgolit din boabe de ou.
00693
0