Poezie
Încorsetare
1 min lectură·
Mediu
În copacul ce nu mai întinde ramuri după lumină
Răsun din dungă de frunză zbârcită.
Port în chipul meu imaginea lui
Și în vene distanțe unde curge
Din căderi în înălțări.
Crevase și canoane, pe unde altcândva
Se întindeau îndepărtări, dospesc
Între vaduri carnea apelor.
În trupul lui, ca într-un cuvânt, litere
Se leagă rostuind sunetul din interior.
Înmugurind gol îmbrățișează primăveri.
Printre crengi și ramuri, din rădăcini,
Asemenea lui îmi risipesc orizonturi
Desprinse din scoarța lăstarului
Întins spre lumină.
02900
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nincu Mircea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 80
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Nincu Mircea. “Încorsetare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14172312/incorsetareComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
NMVă mulțumesc pentru observațiile constructive, dle Vișan! M-ați motivat să revin asupra textului.
0
Consider că se va mai lucra la nivelul expresivității poetice. Pare doar prima variantă. Textul poate crește în valoare. Prea multe cuvinte de legătură sau expresii mai învechite "uriașe picături de apă potopind", "Eu sunt a sa scoarță zgârcită", "Fără frunze, înmugurind [...]/ se visează tinere". Da, efectul de toamnă în vară, mai macabru, căci mor copacii dragi.