Poezie
Întrupare
constelație
1 min lectură·
Mediu
Trupul, ca o stare, între niveluri plin
De sine și uitare se însera din soare
Și-apoi cu animale și alte rădăcini
Își adâncea din sine în sine risipiri.
În el ca într-o lume de flori îmbumbiate
Îmi risipeam ființa pe care mi-o dăduse
Și căutam ca-n mare corăbii scufundate
De unde să-mi aduc aminte de pământ.
În carnea lui de fier din care mi te adaug
Întreaga confrerie a lumilor zvâcnesc.
Fără de el simt golul din care mă-întregesc.
Cu el îmi sunt povară eternului ceresc.
Parfumuri și miasme târându-se înalță
Spre a te căuta din el tot mi-se-întind.
Mă simt o picătură de stea în înserare
Ce universul tot îmi pare că-l cuprind.
001271
0