Poezie

Suflarea

1 min lectură·10 decembrie 2022

Mediu

Suflarea își poartă devenirea

din care își pierde găsirea.

Privirea nu îi poate cuprinde

vederea din care se-întinde.

Auzul nu-i poate asculta

golul ce o preface-n scântei.

Gândul o risipește din sine

fără a o frământa înapoi, înainte.

Suflarea își dă roată vânturând

din propriul pântec visări.

În inimă, precum o făptură,

din sine zvâcnește.

Trăind în sfârșire devine

ființa ființei străine.

Și în piept își trage aer din chipul

celuilalt chip ce îl poartă spre a

îndepărta umbre lutului.

Astfel suflarea devine

gura ce rostind rostuiește.

Rug de foc în care ard mâine

din carnea celui ce am fost ieri.

În gură purtăm foc, în pântec viață.

Suflați! Flăcările se aprind din piept.

001.826

Nincu Mircea. “Suflarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14166102/suflarea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.