Poezie
Inițiere
1 min lectură·
Mediu
Nu știu de ce ție ușile ți se închid mai zgomotos.
Lipsite de atenție, de delicatețe, de răbdare.
Le izbești ca și cum ai voi să le amintești
Că sunt uși ce trebuie să stea închise.
Poate nu te-ai gândit că a închide uși e o artă.
Aceea de a te atinge delicat, atent, fără zgomot.
A trata spații din spate ca pe orizonturi
În care răsar și apun sori, lune, stele…
Sau nu știi că ușile nu închid, nu apără, nu păzesc,
Ci dorm legănate între închidere și deschidere.
Sunt cortine, perdele, parfumuri și aripi
Adiacente scenei pentru cei ce le privesc.
Tu ești o ușă. Ai vrea să fii izbită, lovită, uitată?
Ai vrea să porți în carnea ta durerea lovirii?
Să rămâi distincție între înăuntrul și înafară?
Sau pas al trecerii în care trecând rămâi?
00993
0