Poezie
Gând ontologic
1 min lectură·
Mediu
Gândul că voi deveni mă poartă
Prin carnea din care mă voi naște.
Coboară odată cu mine în afară
Și mă umple de mine pe dinăuntru.
Adâncindu-mă în gândul de care
Mă las dus devin ceea ce sunt. Adânc
Ce se adâncește spre a dobândi direcție.
Înalt care se înalță spre a se înălța.
Între devenirii mă caut și mă adaug
Din ceea ce aflu. Și mă prefac în brațe
Care privesc atingând fără să audă
Gustul și plăcerea de a vedea.
Dimineață, te rog, mergi mai departe!
Trezește-te din noapte ca din altă viață.
Vom privi în orizont ca întâia dată!
În gândul a ceea ce ne poartă.
001030
0