Poezie
Îndurare
1 min lectură·
Mediu
Sunt oameni care cresc în noi.
Uneori uităm de ei, dar ei revin
Când le mor cei din jur, când sunt plecați,
Când plâng, când râd, când se ascund…
Și se prefac în copaci a căror umbre
Le purtăm ca pe niște păduri printre care
În ramuri vântul le cântă, se tânguie, șuieră,
Șoptește, plânge, tace, se bucură…
Acest fel de oameni devin poveri.
Munți care se înalță spre cer
Pe care-i ducem în spate.
Stau pe cer printre stele ascunși noaptea.
Lumina soarelui e vis care-i inundă.
Furtuni, uragane care bântuie.
Din frumusețea lor ne cresc amintiri
Care nu se mai pierd.
Zvâcnirii din inima îngerului
Ce se simte pretutindeni acasă.
001.039
0