Poezie
Topire
1 min lectură·
Mediu
Mă întorc în uitarea din care vin
Și aștept să vină mâine.
Ies pe terasă să privesc în stele cerul,
Cometele care mi se aruncă în priviri,
Sateliții care în conuri de umbră se sting,
Constelațiile rostogolindu-se și ascult
Spre a auzi Răsăritul strigând: Iată-mă!
De pretutindeni aripi învăluindu-mă
Visează. Legănatul lor mă înalță
Și mă coboară în îndepărtări.
În piept ca în stânci valuri marine lovesc.
Le aud. Mă cheamă. Plec. Cobor.
Din insule de fier și orizonturi de piatră
Între care albastrul ca o umbră se stinge
Aștept ascuns să prind prima rază
Care s-a prefăcut în vedere.
De pretutindeni inundă nesfârșirea.
00987
0