Poezie

Pescuire

1 min lectură·22 mai 2022

Mediu

Uscat, ca o frunză, sângele se fărâmițează și își pierde

Adâncul în care se afundă spre a se dărui.

Deși visează că zboară, de fapt, se târăște spre a se înălța

Prin întunericul umbrelor din care lumina și-o risipește.

Căutându-se pe sine spre a nu-și pierde urmele

Mereu se uită înapoi să nu uite de unde vine.

Și astfel, mergând cu spatele înainte, se închipuie

Străfulgerând prin ceruri din străluciri anodine

Deschizându-și din aproape un alt mai aproape.

Val după val vâslește în propria dimensiune.

Un pescar plecat în întunericul dimineții

Visând că la sfârșitul zilei se va întoarce

Acasă cu toți peștii care împing marea.

001.018

Nincu Mircea. “Pescuire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14162528/pescuire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.