Poezie
Întunecare
1 min lectură·
Mediu
Cu cât este mai târziu
În întuneric calc cu fiecare pas
Care din mine mă golește
Spre propria golire.
Pe același scaun din care mă ridic
Revin și mă așez. În alt fel.
Ca un pahar cu vin în care tăcerea
Se tulbură din lumini și culori.
Și îmi năvălesc migratoare umbre
A căror frământări desenează sensuri
Pe care nu l-am imaginat.
Astfel, târziu, întunericul devine
Piatra în care lovesc sculptând
Spre a nu mai uita.
00845
0