Poezie
Instinct
1 min lectură·
Mediu
Rămân fidel uitării precum moartea vieții
Pentru că în sensul cuvintelor văd viitorul.
Distincția dintre sunet și tăcere se întinde
Ca lumina între răsărit și apus într-o zi.
Carapacea cu care m-am născut ca formă
Timpul o poartă spre a-și măsura devenirea.
Din rostogolirea cerului devenind plutesc
Împletind spirala din care fiind risipesc.
Căutând fântâni îmi imaginez stele uitate
Care pluteau în adâncul lor cu tot cerul.
Și golesc eternități de infinit de fiece dată
În care mă caut pe mine în singurătate.
Ziduri anonime tiranic îmi îngrădesc timpul
În clepsidre rostogolind instinctiv nisipul.
001050
0