Poezie
Profanare
1 min lectură·
Mediu
Unei fântâni înrădăcinată în sâmburii luminii,
secată, uitată, ce părea a visa lumina din cer
cum i se risipește în pântec, i-am sfărâmat
inelele de piatră prin care își ridica
din adâncul pământului ființa.
Și am târât-o prin întuneric spre a zidi altundeva
rădăcini altor ape care să adape alte zboruri,
alte ființe împletite cu pământuri și ploi
din carnea pietrei bătrâne ce o alcătuia.
Sâmburii de lumină a trupului fântânii moarte,
l-am risipit prin câmpie în strădania de a zidi
altor zile alți zori.
Azi însă, în inima mea, strălucesc limpezi
ca atunci când îi încolțeau în pântec
din sine spre a astâmpăra setea.
00955
0