Poezie
Melancolie
1 min lectură·
Mediu
Mă gândeam la serafim
Şi din neantul întunericului
Au început să îmi răsară lumini.
Păreau umbre, dar îngerii de alături
Mă întrebau uimiți dacă ardeam.
Și mă imaginam serafim
Plin de aripi cu spini
Cântând la mandolină.
Un serafim ce privea și dansa
Visând din toată ființa că ar putea
Opri vântul să nu tulbure sunetul
Sau cuvântul pe care-l sufla.
Astfel, ca un murmur de ape,
Mi s-ar acorda mandolina în toate.
Dintr-o piatră perfectă în echilibru
Nemișcarea mi-ar reverbera timbrul.
În neant vocea îmi consuma din lumini.
Pretutindeni, ca spinii, ardea timpul.
001056
0