Poezie

Precum o fiară

1 min lectură·31 august 2020

Mediu

precum o fiară, timpul m-a-încorsetat în mine.

în brațe mă cuprinde cu mâinile-i obadă.

rece, adânc, sinistru, un șarpe prin ruine,

mă-închide în ființă ca ușa într-o poartă.

pe scaunul de piatră stau ca un rege surd.

privesc cum orizont ascunde-un orizont.

tu vei veni la mine cu rugăciuni demult

și cu merinde noi și vin adus din port.

mă doare-încheietura în care nasturii

se-închid ca niște stele de dimineți tivite

și simt pe deget goluri cum lasă grauri

pe cerul serii umbre de stol adăugite.

contorsionate fiare de resturi mă-împresor.

privesc în poartă golul ca placa de mormânt.

unde e umbra din care mă semăn unui zbor

ce altădată vast mi se-întindea prin gând?

dă-mi, rogu-te, timp iară numai să pot gusta

din mâna ta atingeri, din gura ta cuvinte!

dă-mi, rogu-te, în noapte pe cer încă-o stea,

care să mă îndrume prin poartă înainte!

încorsetat de rădăcini aproape ruginite

mi s-au stâlcit genunchi, călcâiele și gândul.

nici frigul, tăcerea, nimic nu e ca înainte.

și nici eu numai sunt. În toate e pământul.

001.026

Nincu Mircea. “Precum o fiară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14149322/precum-o-fiara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.