Poezie
Gol dumnezeiesc
1 min lectură·
Mediu
Asemenea unor ruine am rămas fără mine.
Fluture într-un insectar împietrit în culori de sine.
Nesfârșirea în care m-ai cuprins în monumentul decor
e umbră lipsită de lumină care se pierde în zbor.
Lipsit de distanțe aștept acum,
fără proiect și imaginație, să ard
în infinitul flăcării fără scrum …
sunt un tatuaj pe brațele Tale
cu care mă zidești din piatră pe câmpii
și devin ruine impregnate cu gânduri.
Cu Tine, prin toate și gol de mine mereu,
mă risipești ca pe un sâmbure din cuvântul Tău
și mă adâncești într-un gol iminent
ca în colbul drumului la timpul prezent.
Ca un pergament umbrea mea te păstrează
împietrit fără a fi ca de piatră
și gând fără a fi gândul.
001025
0