Poezie
Excalibur
1 min lectură·
Mediu
Piatra mea dintotdeauna și-a dorit să devină lumină.
În pântec fiorul focului mereu a mistuit a sa ființă.
Amintirea ei despre ceea ce avea să devină
O păstrez în firul de praf ascuns în a mea conștiință.
Dimensiunea voinței și a nemuririi simt că o poartă.
Își amintește, fără a vrea, tenebrele dintâi ale firii.
Luminile nasc din umbra nopții încă o dată
Din dorința ei de a deveni lumină a nemuririi.
Eu sunt piatra aceasta care dorește să ardă!
Mărturisesc și jur pe focul din cer și pe noapte!
Lumina cu care păzesc arhangheli în poartă
Sunt eu, spada de foc ce apără Cerul de moarte!
001756
0