Poezie

Necurat, necurat/ Dualitate

2 min lectură·15 ianuarie 2011

Mediu

„Necurat, necurat!„ aud pe strada pietruită strigând.

Trec greoi zece leproși în urma lor umbra târând.

Fără de voie un lob de ureche și un deget vinețiu cade.

Merg înainte. Nu simt decât focul ce carnea le-o arde.

De după obloane închise li se aruncă bucate și fructe.

Cortegiul mortuar alunecă fără prieteni, fără de rude.

„Necurat, necurat!„ strigă, și trec condamnați la pieire

Trăgând înspre moarte trupul rupt și umbra cu sine.

Până și mirosul le este blestem și le este pierzanie.

Oamenii îi simt cum se apropie și fac lungă litanie.

Numai ei cunosc regula morții și pentru singurătate,

Plâng și suspină viața ce nu au trăit-o spre a lor moarte.

Trec zece leproși pe strada mea pietruită cu stele.

Îi aștept să mă roage să îi vindec, să le fac piele

Nouă pe trup - stau ca un pescar - și carne pe oase,

Care și-a întins în apele lumii imense eternele plase.

Iată-i venind! Parcă sunt un alai de nuntași. Unul trist.

Plâng, nu râd. Poartă în ochi pietre mate de ametist.

Nici nu înțeleg cum mă pot vedea, dar mă roagă

Să-i vindec, să le risipesc din trup arzânda lor plagă.

”Mergeți!”, am spus, „Credința v-a mântuit!” și atât.

Apoi am strigat: ”Arătați-vă preoților! Nimic mai mult.„

Poate unii m-or fi auzit, poate alții nu. Nu mai știu.

Unul singur s-a întors. Ceilalți s-au dus în largul pustiu.

Pe acesta nu-l așteptam. Știam că e de-o altă zidire.

Ceilalți erau sângele meu. De la ei voiam mulțumire.

Poate, însă, plecaseră la familii, la prieteni să spună…

S-au întors târziu să mă miluie pentru fapta mea bună.

Poate, zic. Nu știu ce s-a întâmplat cu ceilalți nouă.

Dar străinul vindecat astăzi împarte lumea în două.

001.711

Nincu Mircea. “Necurat, necurat/ Dualitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/13967823/necurat-necurat-dualitate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.