Poezie
Povara apostolului
2 min lectură·
Mediu
Toți apostolii ce îi cunosc sunt prinți.
Sunt născuți ca noi, din părinți,
Însă sunt predestinați să poarte cuminți
Trese de îngeri și destine de sfinți.
I-am privit! Sunt îmbrăcați în haine brodate
Cu lacrimi de sânge și cu fapte curate.
Viața lor e amintire a clipei îndurerate
Ce Sfântu-a trăit-o până la moarte.
Însă, după slujba de seară stau în palate.
Le cântă măicuțe cu vers de fecioară.
Din tipsii de argint și potir cu cristale.
Mănâncă de post și se roagă în seară.
Cu epoleți auriți și-o cruce discretă
Stau șoferi în antreu și îi aștepată
Umbra tradafirilor din hol cu siluetă
Și-n parfum de icoană pare pictată.
În șemineu limbi de foc se împletesc
Și se agață în eter ca o sfoară.
Suflete nemiluite la poartă cerșesc.
Ele sunt apostolului amară povară.
Trec umbre pe cer și cad stele în noapte.
Citind pomelnice în genunchi la icoană
Apostolul plânge. E tăcere în toate.
Lacrimi se prefac în frunze de toamnă.
În zori spre templu-și îndreaptă privirea.
Șoferul așteaptă în hol de cu seară.
Își mângâie barba și i se cutremură firea,
În poartă nemiluiții iar stau povară.
Azi cu semne de cruci brodate pe haine
Se simte condamnat la eternă visare.
Pe sub candele, peste covoare persiane
Iese pe scara de marmură de la intrare.
Se cutremură aerul sub pasul său larg.
Trandafirii miros a icoană de-aseară.
Împodobit cu caftan și cruce-n catarg
Știe că poartă singur a lumii povară.
001
0