Poezie

Autoportret cazon

1 min lectură·3 noiembrie 2009

Mediu

Port numai unelte ce măsoară distanțe.

Am un echer ce în cer poate s-arate

Câte stele sunt depărtate sau apropiate

De irisul tău în care lumina lor taie

Între stropii ce cad noaptea prin ploaie.

Sau am o riglă de cea mai mare precizie

Cu a cărei măsuri fac cea mai clară incizie

Între frunzele toamnei de iarnă ucise

Și între cuvintele din călimară nescrise.

Cu o lunetă pot privi în perete.

Prin ea ultimul bob de nisip clar se vede.

Este o cometă cu coadă interstelară

Trecând peste o boltă imaginară.

Am un stilou cu cerneală albastră.

Lasă în urmă o dâră măiastră

Ce timpul nu o poate distruge.

Fluviu în infinit pare a curge.

În perete-o pendulă măsoară și bate

Timpul în clipe, uitarea în toate.

Tăcută speranță, sublimă, firească...

Þigancă ce fură și vrea să trăiască.

Printre toate am pocal din care sorb

Plăcerea ce crește din întunericul orb.

Un Graal ce îmi dă puteri nesfârșite,

Săbii, platoșe, coifuri, săgeți otrăvite...

Așadar, port numai unelte ce pot

Să-mi creeze distanțe și-atâta tot.

001.397

Nincu Mircea. “Autoportret cazon.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/13913178/autoportret-cazon

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.