Poezie
Autoportret II
1 min lectură·
Mediu
Sunt clapa pianului care nu interpretează nimic
În nici o arie de nimeni compusă și imaginată.
Fildeșul din care am fost conceput mă apasă
Sub greutatea lui stau liniștit
Scaun la a tăcerilor masă.
Sunt preotul care spovedește numai nevinovați.
Pentru că îmi este milă de păcatele lor,
Îi despart în zeci sau în sute de cete
De îngeri cuminți și curați
Și de diavoli fără regrete.
Sunt coarda lirei ce încânta irozii în nopți târzii.
La banchete povestesc viața nopților lor.
Plutesc ușor și mă împrăștii aiurea,
Purtând la șold, ca armă, securea,
Dansând pe retina ciclopilor.
001.381
0