Poezie
Rugaciunea fantanarului singur
3 poeme
1 min lectură·
Mediu
Melancolie
Nu-mi deschide ochii grei sub stele!
Mi-e frică să nu-mi cadă din ei
un cer de nesfârșită durere,
iubito, pe umerii tăi.
Mai bine șoptește-mi cu frunze albastre
o toamnă ce cade, ca niciodată, târziu,
apăsătoare pe buzele noastre,
iubito, cu glas cenușiu.
Ochilor noștri
Purtăm două morminte-n priviri…
Adânci, nesfârșite,
din neguri și lumini.
În ele îngropăm munții și mările,
cerul și zările, stelele, florile…,
când le privim.
Unele se nasc acoperite, închise…
și țin în ele
esențe din stelele stinse,
căci lumina nu are mormânt.
În ochii noștri se ascunde
Și doar atât.
Geneză
Eu m-am născut toamna
dintr-o aripă de cocor,
ce pleca pentru ultima dată
și dintr-o frunză,
ce zbura spre veșnicie
și dintr-o ploaie,
ce nu se mai oprea.
De aceea port în suflet
dorul de împlinire,
fiindcă toamna
toate pleacă.
De aceea port în inimă
patima vieții,
fiindcă toamna
toate mor.
De aceea port în piept
credința iubirii,
fiindcă toamna
toate se desfac.
001.335
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nincu Mircea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 160
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
Nincu Mircea. “Rugaciunea fantanarului singur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/104488/rugaciunea-fantanarului-singurComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.