Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

O definiție a lucrării spirituale

2 min lectură·
Mediu
Taina lucrării spirituale, săvârșită în numele apogeului, este o lucrare care se împlinește fără să fie cerută. Precum o partitură muzicală care este interpretată de dragul frumosului fără a avea pretenția că acest frumos este adresat cuiva or cei care îl vor descoperi se vor bucura neapărat de el. Este un răspuns rostit pentru o întrebare care nu este pusă. Altfel, ritualic ea și-ar pierde principala caracteristică: aceea de a fi desăvârșită pentru că se adresează tuturor din ceea ce fiecare vede în parte ca fiind desăvârșit. Ca o naștere care se petrece oricum fără ca cel care se naște să fi fost întrebat dacă ar fi dorit să fie născut. Or ca o numire ce este atribuită și devine numele cuiva pentru totdeauna fără ca acel cineva să fi fost întrebat dacă și de ce ar trebui să fie numit astfel. Aflăm aici definiția libertății și a eliberării. Astfel înțelegem că libertatea începe când poți să alegi ceea ce vrei să devii. Cu alte cuvinte să te creezi singur și să nu ai nevoie de creator. Ca și cum acest fapt ar fi posibil. Iar eliberarea începe abia după ce ești constrâns la a exista în ceea ce ești după ce ți-a fost dat să fii fără ca să fi fost întrebat dacă vrei să fii adus la ființare.
0012
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
220
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Nincu Mircea. “O definiție a lucrării spirituale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/jurnal/14200232/o-definitie-a-lucrarii-spirituale

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.