Sari la conținutul principal
Poezie.ro
NS

Nicoleta Stefanescu

@nicoleta-stefanescu

Bucuresti
allegro ma non troppo (alearga dar nu tropaii)! :0)

Obisnuita: Scoala, casatorie, emigrare, intoarcerea la vatra, munca si, pentru suflet, incercari literare.

🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
NS
Nicoleta Stefanescu·
Limba e legata de toate lucrurile pe care le spui tu, Andia. Nici unul dintre ele nu poate fi schimbat prin lege. Unele pot fi schimbate de fiecare individ in parte atunci cad nu se place pe sine si vrea sa se schimbe. Legea Pruteanu nu-i va ajuta cu nimic pe omul de rand, pe tinerii care folosesc acest limbaj \"mixt\", nu-i va invata sa vorbeasca corect pe cei aflati in ochiul public (ii stim care sunt)! Vor fi afectati cei din mass-media, cei din industria de calcul care vor trebui sa-si traduca toate programele (pentru niste oameni care stiu engleza si nu au nevoie de traduceri), cheltuind zeci de milioane, costuri care se vor rasfrange in pretul final al produselor pe care le comercializeaza si de care avem nevoie.
Cel avantajat va fi dl. Pruteanu care-si va vedea numele \"intrat in istorie\", fie ea si a ridicolului, chit ca ziarele occidentale (din Eropa, cea in care vrem sa intram cu legea Pruteanu cu tot!) au ramas inmarmurite de atare scorneala intelectuala, si nici academicienii romani nu sunt pentru!
Ar mai fi multe de spus dar nu vreau sa acaparez spatiul. Nu este o incercare de a te face sa-ti schimbi parerea (in nici un caz!), ci doar am vrut sa scot in evidenta niste lucruri la care poate nu te-ai gandit.
Cu drag,
Nicoleta

Pe textul:

culture pub" de Adrian Firica

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Anaid, Lebragia,fetelor,
ma iertati ca va raspund in rate!
Va multumesc!

Pe textul:

Poetul începător" de Nicoleta Stefanescu

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Draga Fly,
multumesc de vorbe bune si magulitoare!
Mi-am zis io, cu niste timp in urma, ca nu mai critic (desi imi mai scapa cate una)si incerc sa ma tin de zicere (nu contati pe asta!).

Pe textul:

Poetul începător" de Nicoleta Stefanescu

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Mai, ma bucur ca va amuza versurile mele.
Anaiss, ce-i al nostru ramane al nostru chiar daca uneori ne chinuim ustensilele.
Pane: :0)
Dorun, ma bucur sa te vad \"prezent la apel\".
Hera: Spune drept, nu crezi ca am stofa de ministru? :0)Multumesc!
Domnule Bancila, multumesc! Sunteti tare dragut cu incercarile mele. Mi-ati amintit de o poezie a lui Arghezi despre
\"maestrii\". :0)

Pe textul:

Poetul începător" de Nicoleta Stefanescu

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Immm!Ai curte, ce-ti pasa!
Mi-a placut poezia ta.

Pe textul:

Curtea mea de departe" de Ioan Dan

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Hei, ce sa zic, ai dreptate. Mai mult de atat: nu sunt la prima abatere si probabil ca nici la ultima. Noroc ca nu sunt ministru. :0)

Pe textul:

culture pub" de Adrian Firica

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Era pe vremuri (anii 50)un profesor de zoologie, DECAN al facultatii de biologie, care se exprima asa:\"vine pestii, depune icrele si apoi plec (prin zona asta simtea el ca ceva nu e in regula cu limba romana). Si tot domnul decan zicea \"albăstros\".
Cred ca intre timp domnul profesor de zoologie s-a \"clonat\" si si-a trimis clonele sa faca politica si limba romana sa o mutileze in fel si chip. Pe domnul ministru care aseara, la stirile transmise de toate posturile de televiziune, zicea \"are probleme familiare\" (pe langa alte nazbatii de mai mare dragul)il v-a amenda cineva?

Pe textul:

culture pub" de Adrian Firica

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Draga George,

presupun ca esti foarte tanar, asa ca nu am sa ma leg de lipsa valorii poetice a poziilor tale, ci vreau sa-ti dau un sfat:
invata gramatica limbii romane. Greselile pe care le faci sunt coplesitoare.
La inceput am crezut ca e o pozie scrisa intentionat cu greseli ca sa starneasca rasul (vezi poezia \"doua peste\" a lui Bogdan Geana). Pe urma am realizat ca tu ai scris foarte serios. Te rog sa nu te superi pe mine si sa pui mana sa inveti atat romaneste cat si gramatica limbii engleze fiind limba tarii in care traiesti acum).
Toate cele bune!
Nicoleta

Pe textul:

Universul" de George Lupsea

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Mi-au placut tare mult imaginile tale cu tibisir si lenevii cu spor si lenta bariera de corali. Dar cel mai mult mi-au placut valurile dulci de turta.

Pe textul:

scrisori din insula singuratatii" de Ioan Ivașcu

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Da, asta-i durerea:seara nu are nimic deosbit. Poate ca este singurul mod in care putem sa continuam sa traim...
In ceea ce priveste \"specia\", nu prea are importanta. Pana la urma toate sunt ganduri.

Pe textul:

Gandurile din seara asta" de Laurentiu Nicolae

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Bine, pastreaza-ti taina. Dar luna tot am vazut-o rasarind.

Pe textul:

Norul aducator de luna" de Gabriel Nita

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Hai ca m-ai surprins placut!
Bine ai venit!

Pe textul:

Dureri" de Vera Andra

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Intotdeauna m-am intrebat ce gandesc alpinistii cand se ostenesc pe munti de anvergura asta!

Textul mi-a placut. Nu mi-a placut comparatia cu capacul de W.C., nu i-am gasit locul...

Pe textul:

Killimanjaro" de Andrei Badea

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Bre, Laurentiu Bei (sper ca asa se scrie!),
pe mine m-ai impresionat de la bun inceput cu imaginatia ta. Poezia sau proza asta mi-a placut cu masline cu tot (daca ma gandesc bine, maslinele sunt musai). Poti sa-i zici poezie, proza,pasta de dinti, mie tot imi place.

Pe textul:

Prăvălia lui Ali" de Laurentiu Nicolae

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Imi place optimismul tau. :0)
Bine ai venit!

Pe textul:

E bine!" de Gabriel Muresan

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Ultima strofa imi placu tare mult.
Multumesc pentru carte si pentru dedicatie!

Pe textul:

Liniște" de Liviu Nanu

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Si tu, Cosmine, ma faci sa rosesc!

Pe textul:

Aquarelă" de Nicoleta Stefanescu

0 suflu
Context
NS
Nicoleta Stefanescu·
Multumesc, domnilor draguti!
Sper sa reusesc sa mai scriu asa!
:0)

Pe textul:

Aquarelă" de Nicoleta Stefanescu

0 suflu
Context