Poezie
Curtea mea de departe
1 min lectură·
Mediu
În curtea mea, o veveriță gri urban, mă privește
rotund, cerșind triunghi de mucegai și pizza.
În curtea mea, icarii aruncă fisticul
de la business class, eu îl plantez conștiincios
în rezerva arborelui de cauciuc.
În curtea mea, mutantul scorțos își vulcanizează crengile,
plătind chiria, în latex, unei prostituate de lux.
În curtea mea, florile polenizează vântul de toamnă,
și curge rugina verdelui încăpățânat în pătrate de beton.
În curtea mea, stelele îmi cer un foc de la țigarea
fumată în balansoarul șubred și plin de întrebări.
În curtea mea, au naufragiat argonauții vrăjiți
de sirenele pompierilor veniți să-mi stingă țigarea.
De atunci, în curtea mea nu se mai fumează,
numai ochiul, rămas în balans, caută cerul spre casă.
În curtea mea de departe, mă simt aproape de mine,
și de dor aproape că mă dor singur...pe la încheieturi.
064975
0
icarii, argonautii si stelele - eu as scrie icari, argonauti si stele
icari moderni - moderni este un balast, fiindca deja ti-ai definit pozitia temporala inca din al doilea vers, de la felia aia de pizza
virgula dintre veverita si priveste ar trebui sa dispara
balansoarul plin de intrebari - mi s-a parut cea mai slaba metafora
a ragusit orfeu (de ce l-ai anglofonizat pe sireacu\' om) privind (nu am priceput ce are ragusitu\' cu privitu\')
ultimele doua versuri (in special de dor ma dor) nu reprezinta un final pe masura suflului creator cu care iti animi universul in care prozaicul (sic!) coexista cu franturi mitologice rapuse de impunitatile profanului. o redare tatonand realismul noptilor bulversate de sirenele ambulantelor strabatand bezmetice venele transversale are noului york.
post scriptum daca inca nu ai invatat sa ma citesti printre randuri afla ca mi-a placut