Nicole Chinez

Textele tale sunt deosebite, toate.
Dragostea o trăiești la limita dintre vis și realitate, asta am înțeles citindu-te.
Gândești și simți foarte profund și ai darul de a transporta cititorul în lumea ta, de a-l face să simtă măcar pentru o clipă emoția dragostei, de a-i alina sufletul prin cuvintele tale.
Îți doresc succes în continuare!

Te citesc, Liviu. Pui mult suflet in tot ce scrii!
Am aflat ca ai luat premiul doi la un concurs de poezie. Felicitari!
Iti doresc sanatate si bucurii!

Cu drag, Nicoleta

Buna, Liviu
un mesaj frumos si cald ai trimis copiilor, parintilor si bunicilor de 1 iunie. Acest msj ar trebui listat, inramat si agatat pe perete in camera fiecarui copil, de ce nu si in camera noastra, a adultilor. Nu ne strica din cand in cand sa ne amintim de copilarie, inca e foarte benefic. Dumnezeu salasluieste in suflet de copil... si inima curata.

Spor la scris si pace in suflet!

Cu drag, Nicoleta

Eu nu iti critic textul si nici nu te laud....Nici nu intorc pe toate partile cuvintele tale caci atunci si-ar pierde din misterul si esenta lor... Pot sa-ti spun doar atat: cine sa pregateste sa te \"zideasca\" nu este gandul tau. Este \"cineva\" pe care l-ai cautat o viata intreaga si il cauti inca. Iti doresc sa te regasesti si sa fii tu insuti!

Eh, masina asta, frate, cate dureri de cap ne da! De-atatea ori o luam razna si nu stim de ce. De-atatea ori ne schimbam planurile si nu stim de ce. De-atatea ori trecem rapid de la o stare psihica la alta si nu stim de ce.
Ai prins bine ideea. Dar cu masina asta circuland in voie prin casele noastre si prin vietile noastre, e posibil sa n-o luam razna? Poate doar daca am avea curajul sa-i intoarcem spatele. Dar nu ar fi atunci prea plictisitor si fara sens totul?...

Am citit si m-am induiosat. Daca as putea, ti-as da o stea. Ba nu, una ar fi prea putin. Trei stele iti dau. Nu iti pot incununa cu ele poezia dar sa stii ca ti le-am dat. Ele nu apar aici, dar sunt. Am citit si alte poezii de-ale tale dar nici una nu mi-a ajuns la suflet ca asta. Ma rog Celui caruia i-ai facut o asemenea marturisire sa vegheze asupra sufletului tau si sa te ierte. Si tu sa ai puterea de a te ierta pe tine insuti si pe toti cei care iti gresesc cu cate ceva.

Parintele Cleopa stiu ca de undeva, stie si vede. Zambeste. Se roaga. Plange.
In amintirea lui, o lacrima si-un dor nestins.
In amintirea lui, o zvacnire de inima si-o cugetare.
In amintirea lui, un profund respect si-o dragoste nemarginita.
Parinte Cleopa, la Hristos nu iti lipseste nimic. Gandeste-te si la lipsurile noastre si plineste-le!
Amin.
Frumoasa poezie, Liviu. Ca sufletul tau de frumos. Uneori. Caci uneori e plin de furie si-atunci nu mai e frumos... Dar vine din nou lumina si alunga intunericul...
Sa fii pe pace!

Sa-ti spun o poveste, draga Liviu,

A fost odata un bogatas care avea in casa lui din toate bogatiile lumii,cu multa truda adunate, de-a lungul unei vieti, multime de slujitori, copii de nu le mai stia numarul, un harem de neveste una mai frumoasa ca alta si totusi, era trist. In inima ii mai ramasese un coltisor neocupat, pe care nu stia cu ce sa-l umple, simtea ca nimic din lumea asta nu ar fi destul de bun ca sa fie asezat acolo si sa-l bucure...
Intr-o zi, stand el bosumflat in fata portii, se apropie un sarac, zdrentaros si murdar.
Bogatul il privi, se ingretosa si isi acoperi ochii sa nu-l vada cand va trece pe dinaintea lui. Si totusi, simti, la apropierea sarmanului, o mireasma dulce si ecorurile unui cant uitat i se trezira in suflet. Totusi...
Cand isi descoperi ochii, saracul nu mai era. Se intoarse in casa lui frumoasa si o gasi pustie. Nici tipenie de om. Toate comorile disparusera. Peretii casei erau inegriti, parca un incendiu le sterse culoarea si ii lasa decojiti. Il cuprinse teama. Striga, dar nimeni nu-i raspunse. Planse, dar nu mai era nimeni care sa-l mangaie. Blestema, dar ecoul se izbea, rece, de peretii goi si urati. Unde erau toate odoarele lui, slujitorii, femeile lui?
In inima lui isi cauta coltisorul pe care-l stia gol, sa se refugieze. Dar in locul lui, nu mai ramase decat o gaura adanca si neagra.
Ce sa mai faca? Incotro s-o mai apuce?
Cineva il striga. Se intoarse si se trezi fata in fata cu saracul. De data asta, nu-si mai acoperi ochii. Cel care, in urma doar cu cateva minute ii trecuse prin fata, zdrentaros si murdar, purta acum haina si coroana de imparat. Din nou, mireasma aceea si ecoul cantului uitat in suflet.Se infiora. Saracul de acu cateva minute si imparatul de acum isi deschise palma si se apropie cu mana intinsa. Bogatul privi si vazu in palma aceluia alba si neteda ca de copil o piatra stralucitoare, ce imprastia in juru-i toate culorile curcubeului. Ar fi vrut s-o ia dar nu se putea misca din loc. Ar fi vrut sa strige ca o vrea, dar gura ii amutise.
Auzi un glas.
Puteai sa cumperi piatra aceasta de la sarac si ea ti-ar fi umplut coltisorul neocupat din inima si nimic nu ti-ar mai fi trebuit. Nici odoarele tale scumpe, slujitorii sau femeile nu te-ar mai fi bucurat atat, cat piatra aceasta cumparata de la mine. Si m-ai fi vazut atunci nu in zdrente, ci in haina de imparat ca acum. Dar tu ti-ai acoperit ochii si te-ai ingretosat, sa nu ma vezi. Acum nu mai ai cu ce sa cumperi nestemata de la mine. Ce strigi asa tare si ce blestemi? N-ai invatat nimic de la saracia mea? Privind chipul meu slabanogit si hainele mele zdrentaroase, ti-ai facut greata? Nu te-ai gandit ca facandu-ti greata de mine, iti faci greata de tine insuti? Acum vrei sa cumperi de la mine dar nu mai ai cu ce. Si nu ti-as cere mult. Doar coltisorul acela neocupat din inima ta, sa stau acolo.Dar in locul lui nu e decat o gaura adanca si neagra.
Bogatul simti ca-l podideste plansul dar nu mai avea ce sa planga.Privi doar pe cel imbracat in haina de imparat cum se departa de el, nu inainte de a-i arunca la picioare piatra nestemata, care, la contactul cu pamantul, se transforma in cenusa.
Iar el ramase in singuratea lui, plangandu-si ignoranta, prostia, nestiinta.

Sa ai parte de pace si multumire in inima!

\" Dumnezeu se ivește
de pretutindeni
în fiecare.\"
In sufletul meu se iveste o raza de lumina citind aceasta poezie.
Si iti multumesc ca ai postat-o aici.

Va e dor de copilarie, domnule Buricea? Stiti ce sunt oamenii mari? Tot niste copii, care cred ca stiu totul, stapanesc totul, care doresc sa aiba totul spre delectarea lor trupeasca si sufleteasca...
Daca multi ar vorbi depre copilarie cum vorbiti dvs, altfel ar fi inteleasa si traita viata... Mi-a placut poezia...

Domnule Mihail, m-am gandit sa trec azi pe la dvs si am dat peste aceasta poezie... Foarte interesante versurile... Nu cereti imparatia lui Dumnezeu, nici al nemuririi nimb dar vreti sa intelegeti misterioasa taina a tainelor, cereti sa fiti dus la marele izvor , datator de traire si lumina...
Ceea ce vreti dvs, dupa parerea mea umila, e tocmai ceea ce aveti ascuns in inima, dar nu stiti. Ce nevoie aveti sa intelegeti taina tainelor? Nu va trebuie decat o cercetare cu de-amanuntul a constiintei dvs, hotararea de a schimba in bine totul in viata dvs si dorinta vie de a va impartasi cu Sfintele Taine ale lui Hristos. E simplu... Si atunci, cu timpul veti cunoaste tot ce veti vrea sa stiti si toate va vor fi date atunci peste masura...
Concluzie: Sa stiti sigur ca depinde numai de dvs, ca sa-i fiti lui Dumnezeu fiul pe care si-l doreste!

M-am gandit sa trec azi pe la tine si am ramas uimita citind poezia gandurilor tale. Toata e un adevar, vad ca percepi altfel lucrurile , altfel decat ceilalti care scriu pe aici. Si asta e bine. Am vazut ca nu ai alte comentarii la poezia aceasta si ceea ce scriu eu acum n-o lua ca pe un comentariu , ia-o ca pe floare alba ce ti-o dau in dar, de bucurie pentru ce ai postat aici. Nu stiu de ce nu ai inca nici un comentariu, ar fi trebuit sa ai multe deja si inca comentarii bune. Dar nu-i nimic, obisnuieste-te cu ideea ca ceea ce place lumii e stilul de scriere siropos, excitant, modern, de ce nu nebunesc , de te-apuca durerea de cap cand citesti si nu stii unde e capul si unde e coada, te pierzi printre cuvinte cheie, minciunele dulci si alte bla bla-uri scrise doar ca sa fie citite si apreciate...
Sa revin... Adevarul e putin apreciat, uneori chiar deloc si minciuna e ridicata pe piedestal. Mi-am dat seama , citindu-ti poezia ca te apropii cu pasi repezi de aflarea adevaratului sens al vietii acesteia... Ma bucur sincer pentru tine, ca scrii asa... Iti doresc succes in toate gandurile bune si liniste sufleteasca!

Alina,

Am trecut din intamplare pe la tine si am vazut aceasta poezie. Tu spui: \"este ceea ce simt într-o lume care a uitat de mult de Dumnezeu!\" Lumea de care esti tu inconjurata a uitat de mult de Dumnezeu dar asta nu inseamna ca toata lumea a uitat. Vezi,tu nu ai uitat. L-ai pomenit. Si asa cum Il pomenesti tu, asa Il pomenesc si altii, in diferite imprejurari ale vietii , mai mult sau mai putin, in cuvinte mai frumoase sau mai urate. Vezi, fratele Nicolae cel pacatos a spus asa: \"ia lumea așa cum e, fără Dumnezeu.
Dumnezeu e in arhivele bibliotecilor.
Il scoatem de acolo când avem nevoie. In rest, dacă se poate, să stea in rafturi, nu in inimile noastre.
De ce să ne deranjeze, de ce să-L deranjăm?
Nu-l recunoaștem, nu ne va recunoaște. E simplu, e drept, e tragic pentru noi.\" Eu iti spun in schimb asa: Nu, Alina,nu lua lumea asa cum e. Nu toata lumea e asa cum e. Daca cativa oameni, cateva grupuri, un popor sau mai multe prefera sa il lase pe Dumnezeu de-o parte , ca un personaj neinsemnat intr-o carte uitata intr-o biblioteca , e treaba lor. Dar gandeste-te cati mai sunt in lumea asta, stiuti sau nestiuti care la fiecare rasuflare a lor il soptesc pe Dumnezeu, in fiecare gand al lor traieste Dumnezeu si in fiecare dimineata se trezesc aducand slava pentru ziua minunata ce va sa rasara... Cati nu-l recunosc pe Dumnezeu, o sa-l recunoasca odata, daca nu in viata asta in cea viitoare. E gand dracesc sa spui: de ce sa-l deranjam? Si e induiosator de trist sa gandesti: de ce sa ne deranjeze? Oricum, mai devreme sau mai tarziu, fiecare va fi \"deranjat\" de cel pe care nu vrea sa-l deranjeze, ii place sau nu-i place acest lucru.
Si inca ceva: Am scris ce-am simtit. Si mai scriu ca mi-a placut poezia ta si inteleg ca te doare sa vezi pretutindeni in jurul tau atata mizerie, atata bataie de joc de cele sfinte, atatea nedreptati care sunt ridicate in slavi de unii ca fiind adevar si dreptate, ce tin de lumea civilizata...(deh) DAR, exista si un Dar... toate lucrurile astea care se intampla in lumea \"civilizata\" in care traim, in \"secolul luminii\" , nu trebuie sa micsoreze credinta ta cu nimic, ci s-o amplifice caci nu stii cum va sfarsi fiecare si simti, sigur simti in sufletul tau ce rasplata vor avea intr-o zi toti cei ce acum sufera privind toate nedreptatile din jurul lor... Caci sufera pentru Hristos...
Dumnezeu sa te intelepteasca , sa-ti umple inima de dragoste si mila fata de oameni si toate fapturile pamantului si sa poarte grija de sufletul tau.
Iti recomand sa cauti in sufletul tau, sa iti incerci credinta trecand peste toata viata ta de pana acum si sa te duci la un preot duhovnic, daca nu ai deja .Si sa-i spui lui tot ce ai pe suflet, el te poate indruma si te va ajuta sa vezi altfel lucrurile...

Felicitari mele pentru tine! Scrii minunat poezii de suflet si te-as sfatui sa te axezi mai ales pe poezii de acest gen. Si mai scrie... Imi place foarte mult sa citesc poezii de suflet... Daca altcineva nu te va citi, eu te voi citi si-ti voi multumi...

Cand ne amintim de bunici totdeauna gandul ne fuge la Dumnezeu. Candva, in sufletele noastre de copii , l-am alcatuit pe Dumnezeu din orice, in orice obiect, orice floare, orice om simteam ca exista ceva din ceea ce intelegeam noi ca fiind Dumnezeu. Crescand noi,creste si in inima noastra dorinta de A-l stii asa cum este si amintindu-ne cateodata de oamenii ce ne-au insotit in copilaria noastra sau pe care i-am cunoscut,o dulceata neinteleasa ne cuprinde inima... De ce? Pentru ca recunoastem, nu stim cum si de ce, in toate lucrurile ce ne-au inconjurat, prezenta lui Dumnezeu. Draga Ninuca, pe Dumnezeu nu ti-l va fura nimeni din suflet doar daca tu vrei sa-L dai...

Comentez acest text astfel:
Nu este de ajuns sã posedãm arta rugãciunii; trebuie sã devenim rugãciune, rugãciune întrupatã. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugãciune, cãci fiecare act, fiecare gest, chiar si un surâs, trebuie sã devinã un imn de adorare, o ofrandã, o rugãciune. Trebuie sã oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem. (Paul Evdokimov)
Rugandu-ne,sub orice forma ar fi ea, rugaciunea, plans, suspin, poezie, cantec, gand, nu mai suntem slugi netrebnice ci fii si fiice a Dumnezeului Celui Viu. Sa te ajute Dumnezeu ca toate scrierile, gandurile, suspinele tale sa fie semn al dragostei Lui pentru tine si al dragostei Tale pentru El .