Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

De ce?

2 min lectură·
Mediu
De ce?
Eu n-am avut parte de chin și durere -
Eu strâng doar, în viață, păcat cu păcat,
Păcatul de-a ști că viața doar cere,
Și-atunci când oferă, e totul stricat -
Eu n-am avut parte de lacrimi și chinuri,
Deși Te cunosc, nu mă-nchin, nici salut,
Nu am rugăciune, mătănii, aminuri,
Ca Iuda, știu doar să Te mint, și sărut -
N-am recunostință pentru-a mea mântuire,
Sunt fiară, nu om; un ateu rătăcit
În buna, și blânda, și marea-Þi iubire
De cei ce te vor pe vecii, răstignit -
Nu-mi cere un bine, căci nu e de mine -
Nu-mi cere să iert, căci nicicând n-am iertat -
Nu-mi cere să am nici regret, nici rușine -
Sunt viermele care râvnește păcat -
De ce, răstignit, ai privit pân\'la mine?
De ce pentru mine-ai murit și-nviat?
De ce cauți un om, când eu sunt doar păcat?
De ce mă tot rabzi, îmi tot dai, numai bine?
De ce Lumea chiar, mi-o deschizi, dimineața?
De ce Răsărit și Apus îmi întinzi?
De ce-mi dai Lumina, Cuvântul, și Viața?
De ce,Înviat, Răstignit ești, pe grinzi?
Mereu, pentru mine, și iar, pentru mine,
Mereu, pentru oameni, mereu, pentru noi,
Ucidem, dai Viață - la rău, ne faci bine,
Și-n Lumea aceasta, și-n cea de Apoi -
023.132
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
215
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “De ce?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/227316/de-ce

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicole-chinezNCNicole Chinez

Am citit si m-am induiosat. Daca as putea, ti-as da o stea. Ba nu, una ar fi prea putin. Trei stele iti dau. Nu iti pot incununa cu ele poezia dar sa stii ca ti le-am dat. Ele nu apar aici, dar sunt. Am citit si alte poezii de-ale tale dar nici una nu mi-a ajuns la suflet ca asta. Ma rog Celui caruia i-ai facut o asemenea marturisire sa vegheze asupra sufletului tau si sa te ierte. Si tu sa ai puterea de a te ierta pe tine insuti si pe toti cei care iti gresesc cu cate ceva.
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Mulțumesc, Nicoleta. Un Univers de stele nemateralnice Domnului nostru Iisus Hristos! Și eu mă rog pentru tine...
0