Mai iarta, Sfinte Tutea

Revolta asta e inutilă și absurdă, de prost gust...Uitat semnul pentru cuvinte și limbaj indecent!Așadar, ne iartă Sfinte Țuțea...

nu trebuia la cuvinte obscene?

care? sfinte sau tutea?

la cum e scris textul ma gandeam ca e trantit asa, la nervi & furii.
dar, uh, e lucrat in rime, asa ca neincadrarea la texte cu limbaj nu pare a fi un accident.
ce vrei sa demonstrezi?

am pus unul mai devreme în fugă.fără să vreau am spus obscene deși cred că nu am greșit prea mult.observ și eu o supărare în vers, o răbufnire care, cred eu, nu este bine venită.chiar încadrată la cuvinte vulgare nu cred că are rost un astfel de limbaj mai ales că eram obișnuit cu altceva de la tine.
nu vreau să spun mai multe
numai bine

Liviu, mi se pare un text mult prea virulent, un fel de pamflet scris la nervi. Faptul că e venit din partea unui credincios creștin (cum ești tu), din partea unui spirit ales (ca al tău), mă întristează. Dar, cum vezi, ai toată libertatea pe acest site...numai că trebuie să știi să te bucuri de ea!

Sa-ti spun o poveste, draga Liviu,

A fost odata un bogatas care avea in casa lui din toate bogatiile lumii,cu multa truda adunate, de-a lungul unei vieti, multime de slujitori, copii de nu le mai stia numarul, un harem de neveste una mai frumoasa ca alta si totusi, era trist. In inima ii mai ramasese un coltisor neocupat, pe care nu stia cu ce sa-l umple, simtea ca nimic din lumea asta nu ar fi destul de bun ca sa fie asezat acolo si sa-l bucure...
Intr-o zi, stand el bosumflat in fata portii, se apropie un sarac, zdrentaros si murdar.
Bogatul il privi, se ingretosa si isi acoperi ochii sa nu-l vada cand va trece pe dinaintea lui. Si totusi, simti, la apropierea sarmanului, o mireasma dulce si ecorurile unui cant uitat i se trezira in suflet. Totusi...
Cand isi descoperi ochii, saracul nu mai era. Se intoarse in casa lui frumoasa si o gasi pustie. Nici tipenie de om. Toate comorile disparusera. Peretii casei erau inegriti, parca un incendiu le sterse culoarea si ii lasa decojiti. Il cuprinse teama. Striga, dar nimeni nu-i raspunse. Planse, dar nu mai era nimeni care sa-l mangaie. Blestema, dar ecoul se izbea, rece, de peretii goi si urati. Unde erau toate odoarele lui, slujitorii, femeile lui?
In inima lui isi cauta coltisorul pe care-l stia gol, sa se refugieze. Dar in locul lui, nu mai ramase decat o gaura adanca si neagra.
Ce sa mai faca? Incotro s-o mai apuce?
Cineva il striga. Se intoarse si se trezi fata in fata cu saracul. De data asta, nu-si mai acoperi ochii. Cel care, in urma doar cu cateva minute ii trecuse prin fata, zdrentaros si murdar, purta acum haina si coroana de imparat. Din nou, mireasma aceea si ecoul cantului uitat in suflet.Se infiora. Saracul de acu cateva minute si imparatul de acum isi deschise palma si se apropie cu mana intinsa. Bogatul privi si vazu in palma aceluia alba si neteda ca de copil o piatra stralucitoare, ce imprastia in juru-i toate culorile curcubeului. Ar fi vrut s-o ia dar nu se putea misca din loc. Ar fi vrut sa strige ca o vrea, dar gura ii amutise.
Auzi un glas.
Puteai sa cumperi piatra aceasta de la sarac si ea ti-ar fi umplut coltisorul neocupat din inima si nimic nu ti-ar mai fi trebuit. Nici odoarele tale scumpe, slujitorii sau femeile nu te-ar mai fi bucurat atat, cat piatra aceasta cumparata de la mine. Si m-ai fi vazut atunci nu in zdrente, ci in haina de imparat ca acum. Dar tu ti-ai acoperit ochii si te-ai ingretosat, sa nu ma vezi. Acum nu mai ai cu ce sa cumperi nestemata de la mine. Ce strigi asa tare si ce blestemi? N-ai invatat nimic de la saracia mea? Privind chipul meu slabanogit si hainele mele zdrentaroase, ti-ai facut greata? Nu te-ai gandit ca facandu-ti greata de mine, iti faci greata de tine insuti? Acum vrei sa cumperi de la mine dar nu mai ai cu ce. Si nu ti-as cere mult. Doar coltisorul acela neocupat din inima ta, sa stau acolo.Dar in locul lui nu e decat o gaura adanca si neagra.
Bogatul simti ca-l podideste plansul dar nu mai avea ce sa planga.Privi doar pe cel imbracat in haina de imparat cum se departa de el, nu inainte de a-i arunca la picioare piatra nestemata, care, la contactul cu pamantul, se transforma in cenusa.
Iar el ramase in singuratea lui, plangandu-si ignoranta, prostia, nestiinta.

Sa ai parte de pace si multumire in inima!

\"Despre Sfantul Visarion s-a zis: Odata toti fratii erau stransi in biserica la rugaciune. Staretul s-a apropiat de unul dintre ei care pacatuise si i-a poruncit sa iasa din biserica. Monahul s-a indreptat supus si umilit catre iesire, iar Visarion i-a urmat lui zicand: \"Pacatul lui l-am facut si eu!\"\"

Care pacat?

Care pacat? Noi nu avem pacate,
De libertate noi am fost nascuti,
Si mama noastra este libertate,
Si tata – libertate la cei multi –

Care pacat? Noi n-avem radacina,
Suntem copaci cu frunzele in cer,
Noi nu avem nici-un pacat, nici vina,
Suntem o turma fara de oier –

Care pacat? Ce stranie relicva
Pe lumea cea frumoasa ne aduci!
Pacatul, poate, e la tine-n tigva,
Tu esti pacatul cuibului de cuci –

Care pacat? Noi nu avem pacate,
E un cuvant ce n-are inteles,
Cautati-l in biserica, ca poate
Doar ea, pacate, are, pe ales –

Care pacat? Iar dogme, iar restrictii?
Cand suntem pregatiti sa roadem tot,
Titei, ocean, in libertatea mintii
A celor care liberi sunt, si pot?

Care pacat? Ce goala odisee,
Sa tot repeti ce nici macar nu stii,
Lasati-ne, duceti-va-n Egee,
Caci sunteti morti, voi, robii lui, de vii –

Care pacat? Ce mare-i Universul,
Si ce frumos este pamantul tot,
Lasati-ne in libertate versul
Fara pacat, noi suntem cei ce pot!

Care pacat? Ce moaste putrezite
Ne tot plimbati prin minte, si la nas,
Noi suntem liberi, fara de ispite,
Ca din pacat, atat ne-a mai ramas

Care pacat? Ce fruct oprit? Ce lume
Din care n-avem dreptul sa gustam?
Ce judecata? Dumnezeu? Ce hume?
Tovarasi! Suntem liberi? Sa votam!

Prin vot deschis si liber, sa fim zeii
Care, condusi de altul, se conduc,
Care pacat? Lasati-ne cu zmeii,
Cu tot priveghiul vostru cel caduc –

Care pacat? Noi suntem Dumnezeii…