Nicolaie STOIAN

Narațiuni Subculturale Introducere: Aceste texte încearcă sa reproduca în scris experiențe, situații, oameni și fapte trăite de autor. Limbajul folosit în aceste texte este total necenzurat. Orice

Las locul gol Las locul gol, am obosit Să fiu regizor sau actor La teatrul zilnic insolit Unde doar eu sunt spectator Aclam, Recit, Dansez, Aplaud Sunt vesel, trist, cald sau distant Îmi e

Fata Morgana Din zarea-i oglindind pămîntul Cerul tremură valuri rasturnand-ul Uscat și surd Delirînd

Nedumerire Găsesc - din păcate și aici - ca într-un tîrg de vechituri, sau – mai rău - ca într-un bazar de gadjet-uri chinezești, mormane de simboluri, metafore, hiperbole, parabole și alte

Exercițiu Te rog sa pui în ordinea simțirii tale Următoarele cuvinte: Culoare, Savoare, Muzica, Fantezie, Poezie, Visare, Voioșie, Dorintă, Dragoste, Extaz, Bucurie, Împlinire, Împăcare,

Visele… Zilele treceau una după alta, ca niște copii xerox, cu aceleași ambuteiaje, claxoane, întîrzieri la serviciu, șefi dificili, probleme care mai de care, aceiași tuse seacă, aceiași răceala

Oare putem fi și altfel? Sunt singur. Cu cat încerc să mă apropii de cineva Înțeleg că sunt din ce în ce mai singur Eu singur, tu singur, el singur... Noi singuri, victime ale singurătății

Știu, dar nu vă spun… Era un cer feeric Și stele-am numărat în doi Și-al nopții întuneric Ne învelea pe amîndoi Un cîine lătra departe in noapte Și-l auzeam ca prin vis Aveam o geacă

Căutare Am întins o mînă spre cer Încercînd să m-apropii de tine M-am întors apoi spre pămînt Neștiind să te caut mai bine Am întins o mînă spre cer Să deschid către tine cărarea

Accelerez Pe-autostrada Soarelui mă duc spre Mare Las Bucureștiu-n urmă cu toate ale sale Accelerez De sub capotă trezesc caii putere În două ore sunt în Vamă și plonjez în

Alb imaculat În casa asta de nebuni Pereți-s goi și totu-i alb Și doctorii sunt foarte buni Zîmbesc ades către bolnavi Și dacă vrei sa spui ceva De ești nebun sau de nu ești Ei te ignora

Lacul gîndurilor Vin des aici, pe marginea lacului din sufletul meu, însetat să-i sorb liniștea și să-mi odihnesc privirea pe luciul lui în care se ghicește unda unei adieri de vînt promise de

Nu pot E noapte-n oraș Și-n inima mea E verde, albastru Și negru ceva Mașini trec mai rar Pe drumul tăcut Și nu știu de ce Nu pot să te uit

Insulta Citesti in diagonala, cauti repere, nume si date, astepti solutii si variante, vrei ca totul sa fie concret, cu termene certe. Cei mai buni prieteni al tai sunt Excel-ul, PPT-ul,

Petale Petale căzute în praf Răscolite de vînt Petale căzute în praf Gînd de pămant Petale din flori ofilite Praf din noroiul uscat Ocazie de meditat Și-apoi de scris în cuvinte

E noapte. Intr-un oras, departe undeva E un copil ce-n somn se zvarcoleste Are-un cosmar: Vede miscandu-se Ceva Ceva de foc, Ceva care-l orbeste El simte cum patrunde-n el puterea Lumina

Ca un Orizont: Intangibil! Intr-o zi, nu demult Am aparut pe pamant; Inca de la inceput a trebuit sa invat: intai am invatat caldura, si lumina, si am inteles ca exista intuneric; apoi

Sunt Eu.. Vocea ta ca o picatură de rouă A căzut veselă pe sufletul meu de frunză Spălandu-i praful nepăsării adormite Ca o palmă ce șterge geamurile aburite De frigul memoriei

Focul de tabara E seara… soarele coboara printre tufele de Salcioara, lenes si rosiatic; in aer se simte miros de pamant si de fin cosit; roiuri de gáze se zaresc, ca niste norisori negri si

Primele amintiri La Eforie O dubita TV, mama ma urca in spatele masinii; este semiantuneric, in spate mai este o sora medicala si cativa copii. Stam pe nisip in cerc, sub o umbrela imensa,

Mers Merg... Tălpile mă frig de atâta mers Ochii mă dor, caci nu văd nimic.. Nu pot vedea și nici nu aud Deși nu sunt orb Și nici nu sunt surd As vrea să alerg Sau să mă opresc

Ma gindesc… Ce poate fi mai interesant decat sa ne cunoastem scopul in viata? Oare exista un scop al fiecaruia, sau totul este haotic? Oare fiecare gest, respiratie, strop de ploaie, pala de vint