A.B.S.M.S.

Era s-o fac nefăcută. Era să uit ce mă rugase cu atâta insistență soția când plecase, azi de dimineață, să aibă grijă de nepoțel. Mi-am adus aminte doar când am deschis calculatorul cu gândul la personajele mele din „Spre necunoscut” Trebuia să sparg o jumătate de kilogram de nuci. Doar mâine, în a doua sâmbătă din postul mare, pe lângă alți câțiva sfinți este și Sfântul Toader. Și dacă este Sfântul Toader trebuie făcut grâu fiert, cu nucă în proporție de 50%. Cum de era să uit? Că doar de vreo treizeci de ani fac în a doua vineri din post această operațiune. Dar, vorba cântecului: „Și uitarea e scrisă-n legile omenești” În sfârșit, bine că mi-am adus aminte la timp. Operațiunea mi-a luat vreo două ore bune. Tot ciocănind am rememorat unele fapte petrecute în urmă cu vreo treizeci de ani. Atunci noi, cei șase prieteni, am hotărât să înființăm o asociație care să poarte numele de A.B.S.M.S. În Proiectul de statut am prevăzut că Asociația respectivă nu are „caracter de masă” cum erau organizațiile de atunci. Imediat o să se vadă de ce. Până atunci trebuie să spun că am făcut Proiectul de Statut la mașina de scris ce nu era proprietate personală, ci a întregului popor, adică mai pe șleau a școlii, plasată într-un sat, unde lucram eu. Nu știu prin ce împrejurări un exemplar a ajuns în mâna securistului teritorial. Era un astfel de ofițer, pe care-l știa toată lumea și care „răspundea” de mai multe sate. Făcea și el naveta, era îmbrăcat civil, și se comporta ca orice navetist. De multe ori înjura I.R.T.A. pentru întârzieri și pentru lipsa confortului din timpul călătoriei. Noi care știam, ca de altfel toată lumea, ce hram poartă individul căutam să luăm apărarea întreprinderii de transport. Într-o zi respectivul ofițer se prezentă, în pauza mare, la școală cu o hârtia în mână. M-a luat deoparte, ca director ce eram, și a început să mă descoase despre „Asociația fără caracter de masă”. Hârtia nu era lizibilă decât la început, unde se vorbea despre înființarea asociației. Nu se distingeau numele „membrilor fondatori”. Problema s-a lămurit rapid. Am scos un exemplar, pe deplin lizibil, din care reieșea că A.B.S.M.S. însemnează Asociația Bărbaților cu Soții din Mărginimea Sibiului. Așa dar asociația nu putea avea caracter de masă de și nu era una elitistă. Scopul era ca membrii, la început șase, apoi zeci de ani tot atâția, să se întâlnească lunar, prin rotație, împreună cu soțiile, acasă la unul din ei. Printre altele, în fiecare lună martie, „să se prindă veri.” Ofițerul a râs cu poftă, de unde am dedus că avea simțul umorului. L-am întrebat de la cine avea hârtia. A ocolit răspunsul. Am înțeles, atunci, că numele informatorilor sunt „tabu”, probabil pe vecie. „Instituția verilor” este una serioasă în Mărginime. Fiecare din cei șase membri ai pomenitei „Asociații” avem, prin satul soției, veri moșteniți de la socru. La început eram mirați când ne oprea câte un bătrân: - Ce mai faci vere? Ce noutăți mai sunt pe la oraș? Era vreun văr „prins de vreun Sân Toader” cu socrul. Așa că mâine vom dialoga pe rând, tot câte doi, ținându-ne unul pe altul de urechi, cum se face de sute de ani în satele soțiilor: - Fii-mi văr/ vărță? - Fi, fi! - Până când? - Până-n ceasul cel de moarte! Se va mânca apoi grâu îndulcit amestecat cu nucă, se va bea vin, unii ce postesc vor mânca plăcintă cu ceapă, ceilalți cu brânză Și apoi dă doamne bine verilor și vărțelor