Ultima Carte poștală

ultima carte poștală poezie [ ] acum optzeci de ani - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de nicolae tomescu [inocentiu ] | | avea cartea poștală pe genunchi și gândul dus departe voia să scrie despre frământările ce-l cuprindeau cu gândul la măcelul ce se apropia despre îngrijorarea pentru soarta lor a celor dragi să le dea sfaturi ca un soț și părinte ce era dar nu scria peticul de carton galben era prea mic, n-ar fi încăput pe el toate acestea a scris doar caligrafic și mare eu sunt bine ai grije de tine și de cel mic ca de ochii din cap *** bucură-te mamă ți-am spus eu că în curând ne va scrie au râs și s-au bucurat dar iată în cutie mai era o scrisoare începu s-o citească ochii i se împăienjeniră abia putu să-și înăbușe un strigăt de disperare vru să spună nu-l vom mai vedea vreodată dar oftă și deocamdată tăcu