Nicolae Popa
Verificat@nicolae-popa
„Puterea cuvantului”
Biografie în formare. M-am născut undeva unde ar fi o crimă să nu scriu și, cu atît mai rău, să scriu prost... sau mai prost decît se obișnuiește în general! Așadar, născut la Buda, r-nul Călărași, fostul județ Lăpușna, Basarabia & RSSM @ R. Moldova, chiar pe 13 februarie 1959…
Sincer să fiu eu vedeam imaginea citată, nu doar ruptă, ci chiar ieșită din context,însă o voi lăsa așa în continuare, fiindcă după lectura commului tău mi-am dat seama că în textul dat discontinuitățile contează.
Pe textul:
„Zăpada-mamă" de Nicolae Popa
Dincolo de subiectul poemului, care e unul cu mai multe subtilități și subînțelesuri, ceea ce m-a prins sunt și aceste versuri de o expresivitate oarecum fugară, dar care concentrează esențele statornice:
\"Cum treceam printre oasele feței,/nesăbuit cum eram, cum lunecam printre muguri/și gresia frunții, și cum pe poteci călcam / Araaratul cu talpa, am auzit o seamă / de glasuri, glasurie erau!, și grele / ca umbra de munte\"
\"Și cum treceam printre oasele feței /parcă am zărit o lucire\"
\"Atunci o mână deschise-n lutul pașilor mei,/ până la mugurii mersului deschise o carte de lut,/ semne de lut strălucind și pierind în inima ei.\"
Deși am conceput acest comentariu xca fiind doar un semn, uite că m-am cam lungit luându-mă cu lectura.
Oricum, plăcerera lecturii îmi aparține!
Pe textul:
„Apocrife despre Babilon" de Aurel Sibiceanu
\"cîtă poezie e acolo în pămînt
la capătul lumii
așa că vine cîinele de poeth îi miroase\"
Tanti Obi, mai e până la margine de pământ, sper. Aici, însă, pe margine de poem e foarte tare senzația că respectivul, \"câinele de poeth\" cîruia \"îi miroase\" a poem. Alta e că \"pe urmă bestia ridică piciorul\". Dar, tanti Obi, aici trebuie să eleaborez un comentariu pentru a justifica o stea. E, cum îl elaborez? Mai întâi adun citate. Citate convingătoare! Din astea:
\"în suflețelul de mic litraj al lui tanti Obi
există rezerve\"
\"tanti Obi își înfige demonstrativ
mîna în pămînt și zice io
știu o treabă omule:
ce-i în mînă nu-s avioane verzi pe pereți\"
\"aici intervin eu amical de cursă lungă
de zbor de înotat pe jos
și tanti Obi sare pe mine
tocmai a aflat că transport poeme\"
\"eheei tanti Obi e tristă o doare mîna
io umblu aerian pe sub pămînt ca strechea
o salvez urgent la capătul lumii
acolo unde ne învie pămîntul după glaciațiuni\"
Tanti Obi, mă simt atât de copleșit de toate câte se întâmplă, încât trebuie să forțez a doua elaborare pentru stea. Așadar, elaborarea nr.2:
Un poem de o prospețime rar întâlnită în ultima vreme în poezia est-europeană. (cu excepția poeziei poloneze, firește, care se axsează pe individualitate) Nimic forțat, nimic reinventat. Un discurs ironic, prostănac în străfundele lui prefăcătorii, o tehnologie dibace a ghidușiilor poematice... Poem pentru lectură, nu pentru depozitare în infinitele depozite ale poemelor depozitate în cantități infinite la marginea lumii. Poem viu, viu pășind printre noi!
Stea!
Pe textul:
„poem extra cu tanti Obi" de George Asztalos
Radmila, o iarnă cât mai blândă în continuare!
Pe textul:
„fidel precum litera a îi este fidelă â-ului din a" de Nicolae Popa
\"știu cum m-ai învins savurez lentoarea cu care mi-am plecat capul
spuneam je veux un morceau d\'amour
spinarea rămâne cabrată\"
În privința poemelor tale, pe care le tot citesc, de cele mai multe ori îmi doresc să dureze ceva mai mult. Deși, mă rog, stadiul de sugestie face de cele mai multe ori toată plăcerea.
Pe textul:
„alt morceau d\'amour" de Madalina STATE
\"...îi atârna desculță,
Gura.\"
\"Și se izbea de gleznă exact acolo unde
Se încălzea la soare ,
O vrajă.\"
Multe sărutări de iarnă în continuare!
Pe textul:
„Lumea nevăzută a văzutului" de ioana bolba
\"Să-mi crească bucuria, vântul zboară,
S-aducă năzdrăvanul, zece fulgi.\"
Așadar, Stea.
Pe propria-mi răspundere!
Pe textul:
„Răsfăț de fulgi" de Ovidiu Oana
eram sigur că e vorba de-o înțepenire. Dar nu, foiindcă e vorba de-o înțepenire pe-o canapea veche. Deci, de la sine, nu-i chiar așa de veche. Să rirmărim, așadar, în continuare:
\"Și rătăcesc prin lumi fără pereche,\"
(versul următor îl lăsăm pe seama convențiilor clasice,) Dar ce urmează?
NU, după:
\"Mă ia în brațe vântul jucăuș,
În horă printre nori apoi mă-mpinge,
Prea prinși de joaca lor,\"
Și urmează, conforma textului clasic:
\"doar unul ninge
Și-i fur un fulg în palmele căuș.\"
Și:
\"Cu el alerg înspre iatacu-n care,
Mi te așezi în brațe, ghemuită.\"
Plus că:
\"Să-mi crească bucuria, vântul zboară,
S-aducă năzdrăvanul, zece fulgi.\"
Ferice de tine antichitate!
Ne târâm și noi după tine.
Precum putem, pe cât putem!
Stea dinspre noi!
Pe textul:
„Răsfăț de fulgi" de Ovidiu Oana
inimă au toate viețuitoarele! îmi spun./ cine ține cuțitul e mai bun?/ vadre retro satana!/ îmi place ciorba de potroace cu sana/ sper să o mai apuc/ lamulțiani\"
?
Pe textul:
„nu mă simt mereu inspirat. mai ales într-o ascensiune într-o peșteră sau între" de Vasile Munteanu
din care încă se scurge în tină
rășină
iar în ceruri, sufletul tatei într-o curgere lină.
O răsucesc dintr-o parte în alta,
lărgind marginile pământului\"
Paul, e dimineață și e multă zăpadă în jur.
Sărbători Fericite!
Pe textul:
„În octombrie" de Paul Bogdan
\"atunci realizezi ai fost atât de ocupat cu așezarea ta în pagină cu impecabilele parcări în ținuturi anoste\"
\"fluturii și-au incărcat aripile cu toate culorile vidului s-au îngreunat într-un insectar prăfuit\"
\"trebuia sa îți amintești trebuia sa îți ancorezi tălpile într-un țărm preferat să le povestești pescărușilor ce târziu s-a făcut.\"
Ce să mai comentez aici?!
Stea!
Diana, Sărbători Fericite!
Pe textul:
„Cancerul" de Diana Manaila
\"o pensulă de primăvară
un alcool medicinal într-o notă de subsol
te iubesc fată dragă,
carne cu carne, os cu os,\"
\"scumpă, ce așteaptă cubul de zahăr ca un mănunchi de păcate
actorul din mine joacă fără piele
o piesă de răbdare nocivă\"
Rares-Andrei Adam, Sărbători Fericite!
Pe textul:
„din plicuri țesem frânghii" de Adam Rares-Andrei
Se pare că \"repunerea de sine\" chiar contează! Sărbători Fericite întru Poezie!
Pe textul:
„copertina de fulgi" de Nicolae Popa
\"taci - târnăcop să măsurăm...\"
Pe textul:
„Arheologie" de dorin covrig
prin silirea trupului
către lumină
rezultă umbra.
vezi bine că există și o chirurgie
a faptului
silirii trupului către lumină...
Excelent poem.
Sărbători fericite.
Pe textul:
„Eclipsa" de Ștefan Petrea
Sărbători Fericite! Și ocnă la scis!
Pe textul:
„copertina de fulgi" de Nicolae Popa
Aprecierea ta m-a făcut mic. Și să-ți spun de ce. De emoții. Dacă așa ceva ni se permite în ochii lumii. Astăzi, după vreo cinci zile fără computer, am revenit la acest poem pe care îl uitasem total și pe care îl aveam doar aici, în agonia noastră. L-am recitit, l-am mai aclimatizat nițel la noua mea stare, starea unei regăsir și... M-am simțit ca în poem, neștiut de nimeni. Și deodată vii tu cu steaua, cum se zice la mine-n sat de Crăciun. Și mă faci să mă bucur de poem și de cel din poem dintr-o parte!
Sărbători Fericite, Adriane! Și multă inspirație!
Pe textul:
„copertina de fulgi" de Nicolae Popa
Teodor,
Mulțam pentru sensibilizare directă.
Azi am mai nuanțat câte ceva. Am limpezit neînțelesurile pe înțelesul unuia ca mine care sunt azi, nu cel din ziua în care am postat acest text.
La Mulți Ani!
Pe textul:
„copertina de fulgi" de Nicolae Popa
Trebuie să recumosc: atunci când descopăr un autor cu adresă de Chișinău, mă fac moale de tot... Și tac mâlc, să nu-i deranjăm pe-ai noștri. De data asta, însă, m-am ridicat din nămolul cu nimb din cruste de geață, ma-m ițit pe-o clipă la suprafață, ca să mă dau drept tare și mare în Industria Metalurgică:
\"uzinele din oraș fabrică sănii
urmăresc cum se topește zăpada pe buzele unui trecător fără fular
aștept cuminte să se producă imposibilul \"
Crăciun Fericit!
Pe textul:
„stare febrilă" de Silvia Goteanschii
Se pare că vei avea un Crăciun și un An Nou de Poveste. Mi-am dat seama că în această perioadă a zăpezilor și a miresmei de rășină lumea e dispusă să povestească. Nimic mai plăcut decât să povestești sau să auzi pe cineva că se apucă să-ți povestească ceva. Ai intuit prfect perioada în care noi, cei de pe Poezie.ro, ne putem pierde în povestit. E timpul povestirii! Sper să existe cât mai mulți doritori de-a se pune pe taclalel. S-ar putea ca unii să o facă pentru prima dată, după ce că au scris până acum doar poezii. Ar fi o trecere fabuloasă de la un an la ltul! De fapt, dacă ar fi să se pună cât mai mulți pe povestit și să apară cât mai multe povestioare captivante, s-ar putea găsi și un editor care să editeze un volumaș cu, să zicem, un titlu de genul: \"Povestirile Crăciunului 2009\"
Mult curaj și multă plăcere de-a povesti! Să prefacem acest Crăciun într-un Crăciun de nepovestit.
Pe textul:
„Marele Premiu Agonia 2009 - proză scurtă" de Eugenia Reiter
Recomandat