Poezie
Mâinile mele
1 min lectură·
Mediu
Pe pieptul meu se odihnesc mâinile mele. Pe pieptul meu
palmele mele s-au culcat cu fața în jos ca niște urechi și ascultă,
ascultă, ascultă și chiar aud cum dedesupt buf! buf! buf! face pieptul
și se bucură, tare se mai bucură pieptul că e auzit de palmele mele
în timp ce ele, palmele mele, îmi dau de-nțeles că sunt în continuare
ale mele și că aud de mai bine de 50 de ani ce-mi face pieptul,
îmi aud buf-buf-ul. Da-n vremea asta mâna mea stângă,
stânga mea dragă și miloasă, n-are ce face și
îndrăznește să-mi îmbrățișeze inima zicând: ”Nu, nu sunt prea
obosită și voiesc să te îmbrățișez! O, dacă nu te-am îmbrățițat până acum,
când eram mai tânără și la pipăit mai curată, acum am să îndrăznesc.
adevărat, am făcut prea multe gesturi împotriva voințri mele ori de câte
ori m-am întins spre stânga, spre dreapta, dar acum am să te îmbrățișez,
micuțo!” și își și încheie discursul. Ei, da tre să-și spună discursul
și mâna mea dreaptă, căzută la fel de lin pe piept. Iar dreapta mea
spune doar atât:
”Am scris!” și-mi și îmbrățișează inima!
”Te-nțeleg, soro!” îi răspunde inima.
003205
0