Spiritul tehnic la români

Spiritul tehnic la români O întrebare a fost pusă adesea în diverse medii culturale și ea se referă la capacitatea românilor de a avea, ca trăsătură fundamentală a mentalului lor colectiv, apetența tehnică, vocația de constructor. Pentru a răspunde la întrebare este necesară o incursiune în istoria tehnicii și totodată o urmărire (evoluție) a gândirii inginerești și la alte popoare. Pentru comparație se poate lua în discuție, situația a trei țări, Germania, Japonia și Coreea de Sud. Edificatoare ar fi și unele referiri la Anglia, Franța, Suedia, Austria, dar credem că primele exemple sunt suficient de elocvente. Spiritul tehnic se manifestă cu pregnanță în Germania, validat printr-o industrializare intensivă, tehnologii noi aplicate în multe domenii și mai ales este la mare preț ideea conservării acestei însușiri. Spiritul tehnic german este menținut viu în Muzeul Tehnic din München. Aici sunt prezentate în mărime naturală și în mișcare instalații hidraulice, mașini cu abur de mare gabarit, funcționează un laborator unde se produc descărcări electrice, experiențe clasice din fizică și tehnologie. Muzeul Tehnic din München a devenit astfel un simbol pentru Germania, pentru spiritul ei tehnic, pentru inventivitatea și tradiția inginerească mereu în acțiune. De altfel, Dimitrie Leonida care și-a făcut studiile în Germania și a vizitat adesea acest muzeu fondat în 1903 a preluat ca model tocmai organizarea acestei instituții când a fondat Muzeul Tehnic din România. Se poate spune că performanța tehnică a Germaniei moderne se datorează în primul rând unor inventatori și ingineri ca Werner von Siemens și Oscar von Miler. Japonia reprezintă un alt exemplu. Þară învinsă și distrusă după al doilea război mondial, fără resurse materiale deosebite, și-a dezvoltat o tehnologie de invidiat, fiind în competiție azi cu cele mai puternice state ale lumii. Pentru recuperarea rămânerii în urmă a folosit din plin spionajul industrial, Aceasta a fost una din strategiile adoptate pentru modernizarea țării dublată, la nivel național, de o muncă fără preget. Un ultim exemplu se referă la Coreea de Sud. Evident nu facem trimitere la situația politică a celor două țări, cu regimuri diferite, ci doar la strategia adoptată de una dintre ele cu privire la importanța dezvoltării științei și tehnologiei. În 2005 când s-a încheiat un protocol de colaborare științifică și culturală între România și Coreea de Sud, vicepreședintele guvernului coreean și totodată ministrul științei și tehnologiei, a afirmat că cele două ramuri reprezintă pentru ei domenii strategice și ca urmare au investit o mare parte din bugetul țării, acestor domenii. Astfel, o perioadă de 400 de ani, cât i-au trebuit Europei pentru a atinge actualul grad de civilizație, a fost scurtcircuitată și doar în 25 de ani, Coreea de Sud a putut să devină o putere industrială mondială. Așadar spiritul tehnic la cele trei popoare s-a manifestat prin punerea în practică, într-un timp foarte scurt, a unor invenții – Germania, spionaj industrial ca strategie în dezvoltare - Japonia și investiții masive ca strategie guvernamentală în știință și tehnologie - Coreea de Sud. Care este situația în România ? Nu se poate spune că n-ar exista inventivitate și tradiție tehnică la români, tehnologia prelucrării aurului la daci, invenția anonimă a vagonetului cu schimbător de cale de la Brad-Barza etc. Dar prima mașină cu abur a fost introdusă în România abia în 1847 – „Stabilimentul fântânilor” (instalația asigura funcționarea unor pompe hidraulice care alimentau cu apă „sacagii” din București), în 1853 a fost adusă celebra moară cu abur a lui Assan în zona Colentina, de la care se mai păstrează în Muzeul Tehnic din București doar cilindrul mașinii. Cu toate acestea, între cele două războaie mondiale, românii au demonstrat cu prisosință că au vocație tehnică. Astfel Uzinele IAR Brașov produceau celebrul avion IAR 80, aparat de zbor plasat pe locul doi în lume ca performanță tehnică după Messerschmit. Uzinele Malaxa produceau mașini de război (tancuri) dar și locomotive performante, fiind comparabile cu cele produse de uzinele nemțești. Industria de exploatare și prelucrare a petrolului era una dintre cele mai performante în Europa. (Invenția lui Basgan, forajul sonic, a fost brevetată în România în 1934 iar în SUA în 1937.) După război s-a adoptat ca strategie de stat o dezvoltare industrială forțată, realizându-se în acest fel și lucrări inginerești de anvergură ca Transfăgărășanul – drum strategic de traversare a munților, căi de navigație, amenajările hidrotehnice de la Argeș, Lotru, Porțile de Fier, un sistem uriaș de irigații, metroul și chiar contestata Casă a Parlamentului, construcție antiseismică dispusă pe mai multe nivele. Începând cu 1990, industria românească a fost considerată „un morman de fiare vechi” majoritatea utilajelor au fost tăiate și vândute ca materie primă. În aceste condiții, se mai poate vorbi de o continuitate a spiritului tehnic românesc? Pentru a răspunde la întrebare trebuie să avem o privire de ansamblu și asupra invențiilor naționale care nu au fost puține de-a lungul vremurilor. Ceea ce i-a împiedicat pe unii inventatori români să fie recunoscuți ca făuritori ai civilizației moderne s-a datorat nivelului tehnologic precar al țării în momentul când ei au creat! Ne referim aici la doi creatori de mare anvergură, Gogu Constantinescu întemeietorul sonicității și Ștefan Odobleja creatorul ciberneticii. Mai amintim doar pe câțiva inventatori, Traian Vuia inventatorul avionului în accepțiunea modernă (rulaj la sol, desprinderea de pământ pentru zbor, aterizare), Augustin Maior – creatorul sistemului de transmitere simultană a mai multor convorbiri telefonice pe un fir (1907), Ion Basgan cel care a brevetat procedeul de forare sonică în 1934. Enumerarea poate continua .... În 1872, pe vremea lui Eminescu, românii au construit prima cale ferată Buzău-Râmnicul Sărat-Focșani la un preț de trei ori mai mic decât costul perceput de firmele străine (traseu studiat, proiectat și construit integral de români). Deși azi trăim o altă realitate istorică, într-un alt tip de civilizație, ca și în trecut, spiritul tehnic românesc nu este nici valorificat nici apreciat suficient în favoarea interesului național. La întrebarea care se punea recent la o emisiune televizată „Ce este mai rău decât recesiunea?” răspunsul e unul singur: lipsa investițiilor în domeniul inventicii, al dezvoltării științei și tehnologiei românești. În acest sens n-ar trebui să se renunțe cu atîta ușurință la recuperarea rezultatelor economice ale invențiilor unor cercetători ca Ion Basgan, Ana Aslan sau la demararea demersurilor pentru recunoașterea deplină, internațională a rezultatelor unor cercetători ca Nicolae Paulescu, Ștefan Odobleja, Ștefania Mărăcineanu și alții! Și totuși pentru a termina această intervenție într-o notă optimistă, spiritul tehnic, creativitatea, inventivitatea și tradiția inginerească încă se manifestă în țara noastră. Sunt propuse și azi spre brevetare invenții ce pot părea aberații științifice, la o prima vedere. Dar Vuia n-a fost catalogat de membrii Academiei Franceze când a depus memoriul tehnic privind zborul mecanic în 1903 drept nebun ? Numai mintea unui om alienat poate concepe o astfel de aberație, aceasta a fost rezoluția pusă pe memoriul său. Inventivitatea dezvoltată sub aripa geniului i-a caracterizat dintotdeauna și pe români care nu sunt mai prejos decât creatorii de pe alte meridiane. Nicolae DIACONESCU Text prezentat la Simpoziomul „India și România – Tehnică și spiritualitate” 17 iunie 2009 Simpozionul a fost organizat de Asociația Culturală Româno Indiană (RICA) și Muzeul Tehnic Național