Lupul sînt eu. Lupoaica privește din depărtare adulmecîndu-mi parfumul de fiara. Beat de parfumu-i încerc să fac un pas...
..........................................................................
Soarele răsare întodeauna dimineața.
Printre frunze de copaci reînvie visul.
O săgeată de lumină străpunge liniștea, tu te întorci speriată.
Nu, nu e nimeni, doar sufletele noastre ce aleargă
Lupul se ridică scuturîndu-și oasele... prin pielea-i tabăcită par a i se ivi fire de păr. Lupul ar vrea sa urle. Încearcă. Slab un scâncet pare a sparge durerea.
E primul după liniștea cea
Avea păr des. Era tânăr odată și era lup. Cu nările adulmeca vânatul de la distanță. Îl îmbăta cu licori dulci ce-i luau mințile și i le purtau pe drumuri unde “leoaica tânără, iubirea” ținea calea
